Într-un mesaj publicat pe pagina de socializare, ministrul Muncii spune că salută declarația noului ministru al Fondurilor Europene referitoare la ajustarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României. Ministrul Marius Budăi se referă la eliminarea plafonului de 9,4% din PIB aplicat pensiilor românilor.
Ministrul Muncii mai spune că apreciază abordarea ministrului Marcel Boloș, subliniind că acesta înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate timp de zeci de ani.
”Salut declarația noului ministru al Fondurilor Europene, care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România. Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloș, care înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR”, spune Marius Budăi.
Comunicare bună între Ministerul Muncii și Ministerul Fondurilor Europene
De asemenea, ministrul Muncii mai spune că are convingerea că Ministerul Muncii și cel am Fondurilor Europene vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentații Comisiei Europene.
”Am convingerea că, de acum înainte, cele două ministere vor avea o bună colaborare în dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru a înlătura această nedreptate făcută pensionarilor din România”, spune Marius Budăi în mesajul publicat pe pagina sa de Facebook.
Marcel Boloș: Este incorect faţă de oameni şi faţă de cei care au lucrat o viaţă întreagă
Cu o zi în urmă, ministrul Marcel Boloș a fost invitat în emisiunea Talk News de la Profit News TV, în cadrul căreia a declarat că ministrul Muncii are dreptate atunci când vine vorba despre pensiile românilor.
”Ministrul Muncii are dreptate, statul membru trebuie să fie liber în a-şi dimensiona aceste categorii de cheltuieli, e politica statului membru pentru o anumită categorie. Toată lumea recunoaşte că trebuie crescut nivelul pensiilor, eu nu am văzut decident de la masa politicului care să nu spună acest lucru”, spunea acesta.
De asemenea, ministrul Fondurilor Europene a mai spus că există o parte a cheltuielilor cu pensia care este discutabilă, cea a pensiilor speciale.
”Este incorect faţă de oameni şi faţă de cei care au lucrat o viaţă întreagă, dacă pui în cumpănă acele pensii care sunt discutabile, aici comisia a solicitat această reaşezare. Nu aş vrea să intru în detalii, să nu pornesc discuţii în spaţiul public”, a mai spus ministrul.
De asemenea, el a adăugat că punerea tuturor pensionarilor sub plafonul de 9,4% nu este benefică niciunul guvern din România.