Ministrul Muncii, Marius Budăi, a oferit mai multe detalii în legătură cu ce se va întâmpla cu pensiile românilor în următoarele luni. Veștile sunt mai bune decât ar fi preconizat.
Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a asigurat că veniturile românilor nu vor scădea.
„Noi am luat o decizie în cadrul PSD, o vom discuta și în coaliție, atât timp cât suntem la guvernare niciun venit al românilor nu va scădea”, a spus acesta la Antena 3 CNN.
Pensiile nu vor scădea
De asemenea, acesta a spus că pensiile nu vor scădea, iar inechitățile din sistem vor fi rezolvate.
„Da, am spus și o să spun și acum, nu înțeleg de ce legea 127 a fost pusă între paranteze, pentru că nu numai noi PSD, dar mulți specialiști, în special din casele teritoriale de pensii, dar și cei care au fost pe la dumneavoastră prin platou au spus că este o lege bună. Suntem în această situație din momentul în care PSD a intrat la guvernare în noiembrie 2021, chiar în programul de guvernare, a spus că analiza a plecat de la această decizie.
Ce pot să spun sigur este că atunci când o să avem analiza terminată, făcută și pe final cu Banca Mondială și cu Comisia Europeană, sunt sigur ce vreau să spun pentru că am auzit tot felul de ipoteze lansate de oameni care n-au nicio legătură cu sistemul de pensii.
Sub nicio formă pensiile nu vor scădea, din contră, vom începe cu rezolvarea inechităților din sistem care bineînțeles că va avea nevoie de un impact bugetar consistent și vom vedea în ce perioadă își poate permite România să suporte acest impact, însă principala este rezolvarea inechităților din sistem”, a adăugat Marius Budăi.
Peste trei milioane de dosare de pensionare
Cât despre dosarele de pensionare, ministrul Muncii a spus că sunt la peste trei milioane.
„Este o activitate premergătoare recalculării pensiilor în momentul în care vom avea textul final.
Suntem la peste trei milioane de dosare. 4,8- 4,9 milioane de dosare, pentru că este în dinamica în această activitate, și cu siguranță până la 31 august în acest an vom închide această activitate. Vom avea în primul trimestru spre final și acest text și îl vom trimite în Parlament pe dezbatere.
Pe lângă discuțiile cu partenerii sociali voi avea și un text agreat, că așa este și așa este scris în PNRR și cu Comisia Europeană, astfel încât să nu avem ulterior alte piedici în implementare”, a declarat acesta.