Anunț pentru cei cu pensii sub 2.000 de lei! Informația momentului pentru milioane de români. Se întâmplă din 20 februarie
În cursul zilei de miercuri, 25 ianuarie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a vizitat Fabrica de Timbre, de unde a susținut și o conferință de presă în care a venit cu vești bune pentru cei cu pensii mai mici de 2.000 de lei.
Ministrul Marcel Boloș a anunțat că a început procesul de printare și împlicuire a cardurilor de energie, cele acordate de Guvern pentru persoanele vulnerabile cu scopul de a le ajuta să plătească facturile la energie.
Ajutorul este oferit pensionarilor cu vârsta de peste 60 de ani, care au venituri sub 2.000 de lei, dar și pensionarilor de invaliditate care au pensii mai mici de 2.000 de lei. De asemenea, autoritățile spun că ajutorul acesta se oferă și pentru persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, care au venituri sub 2.000 de lei, dar și familiilor care primesc alocație de susținere sau familiilor/persoanelor care primesc ajutor social.
Primele plăți se vor face din 20 februarie
Autoritățile subliniază că venitul net/coabitant, la nivelul locului de consum, nu trebuie să depășească 2.000 de lei.
Cardurile pentru energie au o valoare de 1.400 de lei, însă banii se vor livra în două tranșe de câte 700 de lei.
„Aşa cum am promis, începând cu data de 1 februarie va putea avea loc distribuirea cardurilor de energie, iar cu data de 20 februarie se vor putea face primele plăţi aferente ajutorului de încălzire, cu cele trei documente pe care le ştim deja: cartea de identitate, cardul de energie şi factura doveditoare pentru plata şi datoria pe care beneficiarii noştri o au la furnizorul de energie. Mă bucur că am ajuns la acest moment şi că avem toate echipamentele pregătite (…) În zilele următoare cardurile de energie se distribuie către direcţiile teritoriale ale Poştei Române, aşa încât procesul sperăm să decurgă în condiţii normale şi termenul de 20 februarie să fie cel de la care beneficiarii, cu ajutorul respectiv pot efectua plăţi. Sunt patru milioane de beneficiari (…) S-ar putea ca, după verificările pe care le facem, după cum se cunoaşte, atât pentru cei care locuiesc împreună la aceeaşi adresă, care sunt fără nomenclator stradal sau cu nomenclator stradal şi nu şi-au creat în cartea de identitate domiciliul sau cei care, prin interogarea bazelor de date ale ANAF, şi depăşesc venitul de 2.000 de lei, e posibil ca, în anumite situaţii, să trebuiască să-i excludem de pe lista de beneficiari. Încercăm ca, până pe data de 15 februarie, să virăm banii la Poşta Română”, a afirmat Marcel Boloş.