Anul viitor, 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1.000 şi 1.500 de lei, vor avea creşteri ale veniturilor totale cuprinse între 34% şi 45%, 950.000 de pensionari, cu pensii între 1.500 şi 2.000 de lei, vor avea venituri totale majorate între 22% şi 25%, un milion de pensionari, cu pensii de la 2.000 la 3.000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 14-15% şi 500.000 de pensionari, cu pensii peste 3.000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 12,5%.

Pensionarii cu pensii mici vor beneficia de ajutoare

„Veniturile pensionarilor cresc diferențiat, cu până la 45%, datorită majorării cu 12,5% a punctului de pensie și acordării diferitelor tip-uri de sprijin! PSD a insistat și a reușit să crească consistent mai mult veniturile celor cu pensii mici pentru ca și ei să facă față, pe cât posibil, creșterilor de prețuri. Astfel, în 2023:

– 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1000 și 1500 de lei, vor avea creșteri ale veniturilor totale cuprinse între 34% și 45%.

– 950 de mii de pensionari, cu pensii între 1500 și 2000 de lei, vor avea venituri totale majorate între 22% și 25%.

– 1 milion de pensionari, cu pensii de la 2000 la 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 14-15%.

– 500 de mii de pensionari, cu pensii peste 3000 de lei, vor avea venituri totale mai mari cu 12,5%”, a transmis secretarul de stat Cristian Vasilcoiu.

O creștere a veniturilor de aproape 510 de lei pe lună (raportat la o pensie de 1.500 de lei)

Potrivit oficialului de la Muncă, toți pensionarii vor beneficia de o creștere de 12,5% a pensiilor, indiferent de veniturile lunare pe care le au în prezent. În plus, cei cu venituri mici vor primi o serie de ajutoare.

Detaliat, cei 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1.000 şi 1.500 de lei vor beneficia de un ajutor anual de 1.000 de lei, un sprijin anual pentru factura la energie de 1.400 de lei și vouchere pentru alimente de 250 de lei la fiecare două luni. Mai exact, această categorie de pensionari va beneficia de o creștere a veniturilor de aproape 510 de lei pe lună (raportat la o pensie de 1.500 de lei în prezent)

În ceea ce-i privește pe cei 950 de mii de pensionari cu pensii între 1.500 şi 2.000 de lei, aceștia vor beneficia de un ajutor anual de 800 de lei și un sprijin pentru plata facturilor la energie de 1.400 de lei. În total, incluzând creșterea de 12,5% a pensiei, veniturile vor crește cu aproximativ 430 de lei pe lună (raportat la o pensie de 2.000 de lei în prezent).

Cei 1 milion de pensionari cu pensii de la 2.000 la 3.000 de lei vor beneficia de un ajutor anual de 600 de lei pe lângă acea creștere de 12,5% a pensiei. Asta înseamnă că veniturile acestora vor crește cu aproape 420 de lei pe lună (raportat la o pensie de 3.000 de lei în prezent).

În fine, cei aproape 500 de mii de pensionari care au pensii de peste 3.000 de lei vor beneficia doar de creșterea de 12,5% a pensiilor, adică o creștere de 375 de lei, dacă ne raportăm la pensia minimă de 3.000 de lei din această categorie.