Partidul Social Democrat (PSD) a prezentat măsurile inițiate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), începând, în prima fază cu măsurile pentru pensionari.
Social-democrații au anunțat că există 2,3 milioane de pensii între 1.000 și 1.500 de lei. Acestea persoane beneficiază de o creștere cu 12,5% a pensiei și de 1.000 de lei ajutor anual. De asemenea, acești pensionari beneficiază și de 1.400 de lei sprijin anual la energie și de vouchere la alimente în valoare de 250 de lei.
Astfel, creșterea veniturilor totale anuale este cuprinsă între 34 și 45%.
Tot în ceea ce privește creșterea diferențiată a veniturilor pensionarilor, social-democrații spun că 950.000 de persoane primesc pensii între 1.501 lei și 2.000 de lei. Acestea beneficiază de creșterea pensiilor cu 12,5%, dar și de un ajutor anual de 800 de lei.
De asemenea, pensionarii din această categorie primesc și un ajutor la energie de 1.400 de lei anual.
Pensionarii care au venituri între 1.501 și 1.700 de lei primesc vouchere de alimente.
Astfel, creșterea veniturilor totale anuale pentru această categorie este cuprinsă între 22 și 25%.
Pensionarii cu pensii de peste 2.000 de lei beneficiază și ei de creșteri, la fel ca cei cu pensii de peste 3.000 de lei
Social-democrații mai arată că avem 1 milion de pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei. Acești pensionari beneficiază și ei de creșterea veniturilor cu 12,5 procente, dar și de un ajutor anual în valoare de 600 de lei.
La această categorie, creșterea veniturilor totale anuale este între 14 și 15 procente.
Mai avem și 507.000 de pensionari care primesc pensii de peste 3.000 de lei, iar aceștia beneficiază doar de o majorare de 12,5%.
Măsurile luate de PSD de la 1 ianuarie 2022 și până acum
PSD a mai precizat că la data de 1 ianuarie 2022 a majorat punctul de pensie cu 10%, de la 1.442 de lei la 1.586 de lei. Tot atunci, creșterea indemnizației sociale pentru pensionari crescuse cu 25%, de la 800 de lei la 1.000 de lei.
Tot la începutul lunii ianuarie 2022, PSD stabilise ca ajutorul one-off pentru pensiile mai mici de 1.600 de lei să fie 2.200 de lei. Concret, pentru pensiile mai mici sau egale cu 1.000 de lei se oferea suma de 1.200 de lei, iar pentru pensiile între 1.001 și 1.600 de lei se oferea diferența până la 2.200 de lei.
La 1 iulie 2022, PSD a oferit un ajutor social one-off pentru pensiile mai mici sau egale cu 2.000 de lei, în valoare de 700 de lei. MMSS anunță că acest ajutor a fost acordat pensionarilor afectați e creșterea prețurilor la utilități și alimente, subliniind că, la acea dată, 3.300.000 de pensionari se aflau în risc de excludere socială.
Nu în ultimul rând, MMSS a venit cu măsuri pentru pensionari și la data de 1 ianuarie 2023, iar aici avem creșterea punctului de pensie cu 12,5 procente, de la 1.586 de lei la 1.785 de lei și creșterea indemnizației sociale pentru pensionari cu 12,5 procente, de la 1.000 de lei la 1.125 de lei.
În plus, vorbim despre un ajutor social one-off pentru pensiile mai mici de 3.000 de lei, prelungirea acordării tichetelor de alimente de 250 de lei la 2 luni pentru pensiile mai mici sau egale cu 1700 de lei și despre cardurile la energie, cele în valoare de 1.400 de lei. Acestea se oferă pensionarilor de peste 60 de ani cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei.