Anunțul a fost făcut de către liderul social democrat Marcel Ciolacu, care a explicat că marți, 5 aprilie, se va lua decizia de alocare a voucherelor de 50 de euro. Acestea vor fi acordate o dată la două luni către persoanele cu venituri mici. Majoritatea celor vor beneficia sunt pensionarii cu pensii mici.
Vești bune pentru români! Decizia va fi luată în curând. Câți bani urmează să primească?
Totodată, președintele PSD a subliniat că bugetul pentru inițiativa ce vizează acordarea voucherelor este de 700 de milioane de euro.
„Există un buget de 700 de milioane de euro. Vom avea mai multe măsuri, se va conveni, dar mergem în logica celor 50 de euro, o dată la două luni. De asemenea, vor mai fi și banii pentru copii. Toate aceste chestiuni vor fi discutate și decise mâine. Pe lângă aceste măsuri sociale vor mai fi și alte măsuri. Trebuie să creștem și valoarea tichetelor de masă. Avem promisiunea din partea premierului că va veni și o analiză din partea ministrului de Finanțe cu impactul bugetar pentru toate măsurile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Astfel, ar urma să fie acordate vouchere în valoare de 50 de euro (aproximativ 250 de lei) la fiecare două luni, până la finalul acestui an, pentru cumpărarea a șase alimente de bază:
pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenti si gospodării monoparentale cu un venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (151.000 gospodarii);
persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane);
persoane cu dizabilitati (800.000 persoane);
pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).
În total, ar fi vorba de aproape 3,5 milioane de beneficiari și un impact de aproximativ 700 de milioane de euro, adică 0,27% din PIB.
Informațiile transmise anterior de Ciolacu
Liderul social democrat Marcel Ciolacu a informat anterior că valoarea normei de hrană pentru pacienții din spitale se va dubla. Totodată, acesta a explicat și că aceeași valoare va fi acordată în cazul masei pe care o primesc copiii din centrele de plasament.
Așadar, alocația de hrană pentru bolnavii din spitale va crește de 11 lei la 22 lei. Simultan, în cazul copiilor din centrele de plasament, aceasta va crește de la 16 lei la 22 lei.
„Valoarea normei de hrană pentru pacienții din spitale se va dubla . Aceeași valoare va fi acordată și pentru masa copiilor din centrele de plasament. Este o măsură de bun-simț, având în vedere contextul economic, pe care o vom adopta foarte repede în Parlament.
În guvernarea PSD am deschis din nou spitalele pentru pacienții cronici, dar era nevoie și de îmbunătățirea urgentă a hranei pe care oamenii o primesc pe perioada internării. Toate celelalte norme speciale de hrană, cum sunt cele pentru bolnavii care trebuie să urmeze un anumit regim în funcție de boală, se vor dubla în mod corespunzător”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.