Programul „Sprijin pentru România” continuă, astfel că românii vor primi bani pe voucherele de alimente pentru a-şi cumpăra hrană de bază. Fiecare tichet are o valabilitate de 12 luni și poate fi folosit doar de beneficiar, dar se pot face și unele excepții.
Românii din categoriile vulnerabile primesc pe parcursul acestui an şase vouchere de alimente în valoare de 250 de lei fiecare, din partea statului, pentru alimente și mese calde.
Voucherele de alimente vor fi distribuite în şase tranșe, o dată la doi luni.
Sancțiuni drastice pentru cine cumpără țigări
Fiecare tichet valorează 250 de lei și poate fi folosit pentru a cumpăra alimente, precum și pentru a putea achita mesele calde, la restaurant sau în alte locuri în care pot beneficia de acest serviciu.
Românii care au voucherele pentru alimente trebuie să ştie că există riscul de blocare a tichetelor sociale în anumite cazuri.
În plus, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, anunţa sancţiuni drastice pentru românii care cumpără alcool sau tutun cu voucherele de alimente date de Guvern.
Marcel Boloş anunţa că amenzile în cazul celor care cumpără alcool sau tutun cu voucherele pentru alimente ajung până la 6.500 de lei. De asemenea, aceştia riscă să le fie blocat cardul.
„Se pot aplica amenzile care nu sunt deloc de neglijat, pentru că merg până la 40 de puncte de amendă, undeva în jurul a 6.500 de lei.
Însă, dacă vom vedea că acest fenomen se generalizează, putem introduce şi sancţiuni mai dure.
Cine primește ajutorul
Vă amintim că voucherele pentru alimente se acordă:
– pensionariilor sistemului public de pensii, cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, ale căror venituri nete lunare din 2022 sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, iar veniturile nete lunare din 2023 sunt fie mai mici, fie egale cu 1700 lei;
– copiilor și adulțiilor încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au venituri nete lunare proprii de până la 1500 lei în 2022 și până la 1700 lei în 2023;
– familiilor cu cel puțin doi copii în întreținere, care au venituri nete lunare pe membru de familie de până la 600 lei în 2022 și până la 675 lei în 2023;
familiilor monoparentale care au venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din 2022 și mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din 2023;
– familiilor și persoanelor singure care au stabilit dreptul la ajutorul social conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de sprijin.