Indemnizația minimă ar ajunge la 1800 de lei
Potrivit proiectului de lege, spune Ignat, cuantumul minim al indemnizaţiei lunare pentru mame nu poate fi mai mic decât 60% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
„Dacă vorbim de indemnizaţia minimă de creştere a copilului, calculul acestei indemnizaţii se face prin înmulţirea unui coeficient de 2,5 cu indicatorul social de referinţă. (…)
Am considerat că trebuie să raportăm această indemnizație minimă care are o evoluție de la an la an, și anume salariul minim și atunci propunem o modalitate de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% la salariul minim pe economie.
Aşadar, dacă este să aplicăm la salariul minim de astăzi, de 3.000 de lei, indemnizaţia minimă ar ajunge la un cuantum de 1.800 de lei, în loc de 1.495 de lei, cât este în prezent” a spus deputatul de Alba, Alin Ignat.
De lege ar beneficia aproximativ 55.000 de beneficiari, care lună de lună încasează această indemnizaţie minimă.
Româncele care devin mame în 2023 pot obține de la stat un ajutor financiar, acordat în anumite condiţii
Este vorba despre bani care se dau de la stat pentru cumpărarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului, precum scutece, îmbrăcăminte pentru nou-născut, articole sanitare.
Femeile care nasc anul acesta au posibilitatea de a accesa un ajutor financiar de 2.000 lei, bani obţinuţi prin programul „Trusoul nou-născutului”.
Sprijinul poate fi solicitat în cel mult trei luni de la nașterea copilului de către mamele cu venituri mici sau chiar fără venituri, cele aflate în situații de risc, cele care sunt victime ale violenței domestice ori cele minore.
Ce românce pot beneficia de bani de stat?
OUG 113/2022 prevede că beneficiază de acest ajutor financiar mamele:
– cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
– care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
– cu dizabilități;
– care se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință etc.);
– care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
– minore;
– provenite din zona conflictului armat din Ucraina.
Banii pentru mame nu pot fi retraşi de pe card
În cazurile amintite, de ajutorul pentru nou-născuți pot beneficia mamele care cer ajutorul în cel mult trei luni de la nașterea copilului.
Ajutoarele vor fi acordate, în acest an, în limita a 12 milioane de euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Ajutorul de 2.000 lei se acordă mamelor sub forma unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți.
Acest ajutor de 2.000 lei poate fi utilizat doar pe teritoriul României și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți.
Concret, pot fi cumpărate cu acești bani scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru nou-născut.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți nu permit retragerea de numerar sau preschimbarea în numerar.