Vești bune pentru Simona Halep! Sportiva din România va fi recompensată Asociației de Tenis Feminin (WTA) pentru parcursul ei din anul 2022. Aceasta este prima veste bună pentru româncă, după ce în ultimul timp a primit numai vești proaste din cauza scandalului cu substanțe interzise în care a fost implicată.
Simona Halep va primi o sumă mare de bani de la WTA
Astfel, Simona Halep va fi recompensată de WTA cu 112.500 de dolari pentru că a încheiat anul 2022 pe locul 10 în clasamentul WTA. În fiecare an, WTA acordă primelor 10 jucătoare de tenis ale lumii bonusuri, iar suma amintită este recompensa Simonei Halep pentru 2022, potrivit spotmedia.ro
Simona Halep are o avere ce a depășit suma de 40 de milioane de dolari câștigați din tenis. Ea are premii în valoare de 40.203.437 de dolari, fiind pe locul trei în istorie, cu cei mai mulți bani câștigați.
La acest capitol, peste Simona Halep sunt doar surorile Williams. Serena Williams are o avere de 94.816.730 de dolar, iar Venus Williams o avere de 42.403.103 de dolari. Sumele sunt impozitabile.
Simona Halep nu și-a pierdut sponsorii
La averea Simonei Halep se mai adaugă și sumele de banii obținute din sponsorizări. Este important de menționat că Simona Halep nu a pierdut până acum niciun sponsor de la apariția scandalului de dopaj în care este implicată.
Doi dintre sponsorii din România ai Simonei Halep au postat mesaje de susținere pentru aceasta. Este vorba despre Banca Transilvania și Dedeman. „Curaj, Simona!”, a scris Banca Transilvania pe pagina oficială de Facebook.
Anterior, chiar de Ziua Națională a României, Simona Halep a primit o veste bună și de la Dedeman, unul dintre cele mai importante branduri de la noi din țară. Compania și-a arătat susținerea față de fostul lider mondial printr-un clip video, pe care l-au publicat în mediul online.
„Suntem alături de Simona Halep și la bine și la greu!”, este mesajul clipului promovat de celebra companie de bricolaj.
De asemenea, Simona Halep mai este susținută și de alte branduri celebre, cum ar fi Nike, Wilson, Hublot, Avon, Rexona sau Dorna.