Elena Merișoreanu a anunțat că a ajuns acasă la o săptămână după ce s-a operat la genunchi. Aceasta a spus că deoarece încă nu poate să meargă, se deplasează cu ajutorul unui cadru.
”Am ajuns acasă după o săptămână. Operația, o îngrijire extraordinară, avem medici care merită toată cinstea și recunoștința. M-am operat la genunchi, sunt foarte bine! Merg, dar nu pot pune piciorul în pământ. Merg cu cadrul!”, a declarat cântăreața pentru Antena 3 CNN.
Va petrece Revelionul acasă
Interpreta de muzică populară a mai spus că se simte bine, chiar dacă recuperarea va fi puțin mai lungă. Pe de altă parte, a mărturisit că o bucură faptul că va petrece Revelionul acasă, alături de familia sa.
”Mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt bine! Recuperare este puțin mai lungă, dar cu ocazia aceasta mă bucur și eu de familie. Cred că de când aveam 16 ani, de când am venit în București, eu nu am mai avut un Revelion ca să stau și eu acasă. Uite că de data asta stau acasă și mă bucur că sunt cu ai mei, mă bucur că am familie mare, o să fie lângă mine!”, a adăugat Elena Merișoreanu.
Elena Merișoreanu s-a operat luna aceasta
Îndrăgita artistă a anunțat luna aceasta că urmează să ajungă pe masa de operație chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, deoarece nu mai putea amâna.
„În cazul ăsta, mă operez săptămâna viitoare în mod sigur, pentru că nu te pune pe masa de operație până nu ai toate analizele. Sper să termin cu bine, asta este, trebuia să o fac, că nu se mai putea. Mă operez la celălalt picior, dar, uite, colegul meu Constantin Enceanu s-a operat și se simte extraordinar de bine, a fost la filmări, umblă”, a declarat aceasta atunci pentru Antena Stars.
Cât despre recuperare, Elena Merișoreanu a spus că depinde de organism cât va dura.
„Depinde de persoană, depinde cum evoluează, dacă te ții de recuperare, dacă o faci cum ți se cere este bine. O lună, două, trei, depinde. Eu am și o vârstă, sunt și mai plinuță. Voi avea nevoie de ceva să mă sprijin după operație, nu ai cum să te lași pe picior când ți se pune proteză, nu se poate. Dar a doua zi după operație trebuie să umbli, să mergi foarte mult, pentru că nu este bine”, a mai explicat aceasta.