Andreea Marin este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi și ne încântă privirile si sufletele de mai bine de 30 de ani. Aceasta provine dintr-o familie modestă și a fost crescută doar de tatăl său, după tragica moarte a mamei.
Drumul vieții sale nu a fost unul ușor, căci la vârsta de nouă ani, când era doar un copil, ființa care a adus-o pe lume s-a stins în fața ei.
Acest eveniment tragic a marcat-o profund pe Andreea și i-a dat complet viața peste cap. Toate lucrurile care au urmat, au avut consecințe negative asupra sa.
Andreea Marin a suferit de depresie
Pentru că a avut o copilărie tristă și plină de lacrimi, Andreea i-a ajutat întotdeauna pe cei nevoiași, iar prin asta dovedește ce fel de suflet are.
Artista spune că nici familia și nici iubirea din viața ei nu au ajutat-o să treacă peste episodul crunt al depresiei: Depresia este o boală! În primul rând, e o boală și nu o vină. Și cel care află că are depresie trebuie să înțeleagă asta, el nu e vinovat că are depresie. El este pur și simplu atins de o boală care se poate vindeca. Dar a încerca să te vindeci singur, mai cu seamă dacă ai ajuns într-un stadiu al bolii care te duce spre zone prea întunecate, îți duce mintea, sufletul, îți strici relațiile cu ceilalți, pentru că asta se întâmplă…
Simptomele groaznice prin care a trecut, au determinat-o să apeleze la un specialist.
„Am ajuns să mă gândesc chiar și la momentul, cel de neacceptat pentru mine altfel, al sinuciderii”.
După aceste episoade, Andreea a ajuns să se gândească la acest gest necugetat, de a renunța la viață. Credea că ea este o povară pentru cei din jurul său.
,,Nu înseamnă că dacă mergi la psihiatru ești nebun”.
Cu ajutorul specialistului, a putut să-și revină și a învins această boală cu care mulți se confruntă în zilele noastre.
,,Un specialist pe mine m-a ajutat extraordinar! Mi-am revenit cu totul, mi-am continuat viața, am reajuns în echilibru. Da, fie că e psiholog, fie că e psihiatru… Nu înseamnă că dacă mergi la psihiatru ești nebun” .
Insomnia și ghearele care se pun în piept sunt principalele semne ca ai depresie.
,,Ziua în care nu vei mai putea să dormi, vei simți că insomnia te cuprinde noapte de noapte, că nu mai poți să pui stăpânire pe sentimentele tale și că reverși nemulțumirile, toate aceste nemulțumiri ale tale, dar nu ca o excepție, că tuturor ni se mai întâmplă la nivel de excepție, ci devine o regulă să faci asta asupra celor chiar pe care îi iubești cel mai mult și care, la un moment dat, nu te mai pot înțelege că nu sunt specialiști, te iubesc, dar nu te înțeleg până la capăt.”, a spus Zâna.
Andreea a trecut de aceste episoade și în prezent este bine, alături de cei patru copii ai săi, Ana Violeta, pe care a născut-o prin cezariană în 2007, Radu Ştefan, fiul soţului ei Ştefan Bănică Jr, şi cei doi copii înfiați la distanță.
Andreea Marin a ajutat refugiații din Ucraina
,,M-am implicat ca Ambasador național UNICEF, dedicată cauzei Ucraina, iar acum încep un nou proiect pe această temă, care va ajuta refugiații din România în mod concret să își reclădească viața. Sunt multe alte direcții în care mă implic, dar v-am dat doar câteva exemple de proiecte de suflet”, a afirmat Andreea Marin.
Andreea ne-a câștigat întotdeauna inimile prin bunătatea, caracterul și modul său de exprimare. Ne-a ținut în fața micilor ecrane încă de la prima sa apariție și ne ține în continuare aproape prin fiecare gest de ajutor pe care îl oferă.