Mariana Ionescu Căpitănescu a fost la un pas de moarte. Ea a dat glas celor mai ascunse drame prin care a trecut în urmă cu mulți ani. Un episod care a marcat-o profund s-a petrecut chiar în timpul unui recital la Festivalul Cerbul de Aur. Ulterior, s-a mai produs un moment teribil în clipa în care a dat naștere fetei ei, Tara Maria.
Interpreta de muzică populară a dezvăluit, profund marcată, că a pierdut o sarcină chiar în timp ce susţinea un recital pe scena Festivalului Cerbul de Aur. Apoi a urmat, o sarcină dificilă, la capătul căreia medicul a anunţat-o să se pregătească să nască un făt mort sau chiar să-și piardă ea viața.
Acum, Mariana Ionescu Căpitănescu are doi copii: Tara Maria are 12 ani și Anthony, care este cu 11 ani mai mare. Între ei, interpreta de muzică populară a mai pierdut o sarcină. S-a întâmplat chiar pe scena Festivalului Cerbul de Aur.
„Să vezi ce înseamnă și dăruirea pentru artă… Acea sarcina am pierdut-o în timpul unui recital, în 2004, la Cerbul de Aur. Eram pe scenă, am simțit că ceva mi s-a întâmplat, mi s-a făcut rău, dar cu toată starea aceea am fost nevoită să-mi continui recitalul. Am rezistat, am cântat cu starea aceea. Când am ajuns a doua zi la medic, deja era prea târziu”, a mărturisit îndrăgita artista.
Mariana Ionescu Căpitănescu a fost la un pas de a-și pierde viața
Artista din Oltenia a rămas, apoi, din nou gravidă. Sarcina a fost una dificilă iar medicul care a ajutat-o să nască a avertizat-o că va pierde copilul din cauza hemoragiei sau îşi va pierde chiar ea viaţa.
”În dimineața de 4 septembrie, un medic specialist ginecolog care era de gardă m-a investigat și mi-a spus că s-a hotărât să sacrifice fătul ca să rămân eu în viață. Avusesem hemoragie și mi-a spus că pot să-mi pierd viața. I-am zis că nu există această variantă, să considere că nu mai sunt pacientul lui și să lăsăm lucrurile să curgă normal. Eu aveam dureri extraordinare, se întâmpla cu cinci ore înainte de a aduce fetița pe lume. Soțul meu a stat în spital orele acelea cu gândul că va fi sacrificat copilul”, a povestit artista, într-un interviu acordat La Măruță.
Pentru că a născut-o prematur, artista a rămas internată cu fetiță ei în spital încă două săptămâni. Nici cu Anthony nu a avut o sarcina ușoară. Medicii i-au spus atunci că există 50% șanse să piardă sarcina și că fătul e suspect de sindrom Down.