Elveția va găzdui o conferință pentru pacea din Ucraina, în zilele de 15-16 iunie. Guvernul a confirmat miercuri, 10 aprilie, acest lucru și a subliniat că evenimentul va dura două zile. Anunțul a venit în ciuda faptului că Rusia nu intenționează să participe.
Autoritățile din Elveția au transmis că la jumătatea lunii iunie va fi organizată o conferinţă la nivel înalt care va avea drept scop obţinerea păcii în Ucraina. Evenimentul va dura două zile.
Elveția vorbește despre lansarea procesului de pace
Totuși, Rusia a transmis că nu va participa. În opinia autorităților de la Moscova, Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră, notează Reuters.
Potrivit sursei menționate, Elveţia anunţase din ianuarie că are în vedere organizarea unei astfel de conferinţe. Evenimentul a fost cerut cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite efectuate în această ţară.
„Există în prezent suficient sprijin internaţional pentru o conferinţă la nivel înalt de lansare a procesului de pace”, a transmis Consiliul Federal.
Autoritatea elvețiană a mai precizat că reuniunea se va desfăşura pe 15 şi 16 iunie la hotelul de lux Bürgenstock.
Hotelul oferă o panoramă idilică pe coasta unui deal la mai mult de 450 de metri deasupra Lacului celor Patru Cantoane, în scrie sursa menționată.
Obiectivul conferinţei va fi crearea unui cadru favorabil pentru o pace cuprinzătoare şi durabilă în Ucraina.
Un alt obiectiv va fi crearea „unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace”, se mai arată în anunţul guvernului elveţian.
Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi din zeci de ţări la reuniunea pe care Elveţia.
Țara prezintă evenimentul drept „Conferinţa la nivel înalt asupra păcii în Ucraina”, fără a fi o conferinţă de pace propriu-zisă.
Conferința va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală
Guvernul federal de la Berna notează că evenimentul va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional.
Totuși, oficialii de la Moscova au declarat până în prezent că nu vor participa la reuniunea din Elveția. Ei acuză această ţară că a renunţat la statutul său tradiţional de neutralitate. Motivul, susține Kremlinul, este aplicarea sancţiunile impuse Rusiei de către UE.
La rândul lui, ministrul elveţian de externe Ignazio Cassis a confirmat miercuri că Rusia nu are în vedere să ia parte la conferinţa din 15-16 iunie.
„Un proces de pace nu se va putea face fără Rusia, chiar dacă ea nu va fi aici la prima noastră reuniune”, a declarat el.
Ar urma să participe şi Joe Biden
La conferinţa din 15-16 iunie ar urma să participe şi preşedintele american Joe Biden, scrie presa elvețiană.
Oficialii ruşi sunt de părere că, fără participarea Moscovei, o astfel de reuniune nu are sens.
Pentru reluarea negocierilor de pace, Rusia estimează că Ucraina trebuie să recunoască „noile realităţi de pe teren”.
Simultan, Kievul cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul său, inclusiv din Crimeea. O altă cerere este restabilirea integrităţii sale teritoriale.
Ultimele negocieri între Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022 au avut loc în martie acelaşi an la Istanbul. Totuși, ele s-au încheiat fără rezultat.
Ulterior, Moscova a acuzat Occidentul, în special SUA, că l-ar fi determinat pe Zelenski să se retragă de la acele tratative.
La momentul respectiv, Rusia a oferit Ucrainei încetarea invaziei în schimbul renunţării de către Kiev la orice ambiţii de aderare la NATO.
Dezvăluirea a fost făcută în noiembrie anul trecut de David Arahamia. El este un membru al delegaţiei ucrainene care a participat la acele negocieri.
În momentul de față, el este lider al grupului parlamentar al partidului Servitorul Poporului, formaţiunea politică a preşedintelui Volodimir Zelenski.
„Erau pregătiţi să oprească războiul dacă acceptam neutralitatea şi ne angajam că nu ne vom alătura NATO. Acesta a fost punctul esenţial”, a precizat Arahamia.
David Arahamia a spus și că premierul britanic de la momentul respectiv, Boris Johnson, a venit într-o vizită la Kiev şi a încurajat Ucraina „să nu semneze nimic” cu Rusia şi „pur şi simplu să lupte”.