Vestea dimineții despre Anca Turcașiu! Este anunțul momentului despre celebra artistă

Anca Țurcașiu

Sursa: Instagram

Anca Turcașiu a vorbit la TV în emisiunea „La Măruță” despre viața sa personală la trei ani de la divorț. Actrița și cântăreața româncă a făcut dezvăluiri despre cum a reușit să treacă peste acest moment dificil din viața sa și despre planurile sale de viitor.

Anca Țurcașiu a făcut dezvăluiri despre viața sa personală, la trei ani de la divorțul de medicul Cristian Georgescu, alături de care a avut o căsnicie vreme de 22 de ani. Actrița mărturisește că i-a fost greu, dar acum se simte bine și a acceptat ideea că nu mai sunt un cuplu.

Am început să mă regăsesc

Invitată în emisiunea „La Măruță”, Anca Țurcașiu a vorbit despre cum a reușit să treacă peste acest moment de cumpănă din viața sa. Ea a spus că dacă în timpul căsniciei muncea mult, acum a realizat că trebuie să se bucure de fiecare zi din viață.

„Cred că m-am reinventat ca să pot (n.r- după divorț) și să știi că aplic foarte mult, adică mă trezesc dimineața și îmi conștientizez primul gând, iar dacă e unul care m-ar încurca îl arunc așa undeva și mă așez pe marginea patului, zâmbesc. Încerc să mă bucur că mai primesc o zi în viața mea și că voi face din ea una memorabilă. Înainte doar munceam, eram un mare roboțel pe vremuri. Acum am început să mă regăsesc. Nu mă întorc în trecut eu niciodată. Viața noastră este, de fapt, suma alegerilor pe care le facem în ea. Putem să rămânem acolo unde poate nu ne este bine o viață, pentru ce o să spună lumea sau teama, frica, panica de necunoscut.

Îți mărturisesc că nu a fost ușor, dar a fost o perioadă de timp. Am stat de vorbă cu foarte mulți înțelepți și toți mi-au spus că timpul este cel mai bun medicament și așa este, timpul rezolvă absolut orice. Cineva acolo sus cred că mă iubește, pentru că am fost un om bun toată viața. Știu sigur că cineva acolo sus are grijă de mine să am o viață minunată. Am avut și un părinte și un psiholog, dar nu mai vreau să vorbesc despre asta. Am conștientizat că trece timpul, că merit să trăiesc frumos, să am grijă de mine, să mă răsfăț”, a povestit Anca Țurcașiu.

Nu știi niciodată ce ți se întâmplă

Despre posibilitatea de a se recăsători, Anca Turcașiu a spus că deocamdată nu știe dacă va mai face sau nu acest pas, dar este pregătită să își deschidă din nou inima iubirii.

„De recăsătorit, nu știu, habar nu am. Niciodată nu poți să spui niciodată, nu merg pe principiul ăsta, dar îmi doresc să simt din nou fluturi în stomac, ca oricine. Nu e greu niciodată. Nu știi niciodată ce ți se întâmplă, nu? Dacă ies acum din platou și pac … un fluturaș? Nu știu, nu vreau să mă gândesc că nu vreau să mă mai mărit sau ceva.

Îmi doresc să fiu sănătoasă și să pot să ofer tot ce am mai bun celor din jurul meu și să primesc. Și asta fac, în fiecare clipă și în fiecare zi. Vreau să încerc. Important e vibe-ul pe care îl ai în viață”, a afirmat Anca Țurcașiu.