Vestea dimineții despre Andreea Esca! Nimeni nu știa asta despre vedeta de la Pro TV
Andreea Esca este una dintre cele mai apreciate și cunoscute prezentatoare de știri din România. Cu toate că se presupune că aceasta are venituri considerabile de la Pro TV, locul acesta de muncă nu este singurul care îi rotunjește veniturile.
Andreea Esca deține o firmă care îi poartă numele, dar este asociată și la alte două firme cu soțul ei, Alexandre Eram. Și acesta are o firmă și este, la rândul lui, asociat în alte două.
Cei doi au avut câștiguri de peste 1,3 milioane de lei în 2021, echivalentul a 260.000 de euro, arată site-ul oficial al Ministerului Finanțelor despre rezultatele financiare ale celor doi.
Totuși, nu se știe dacă vedeta de la Pro TV încasează salariul de la acest post de televiziune pe una dintre aceste firme.
Andreea Esca are o firmă care se ocupă cu producția cinematografică
Sursa anterior citată arată că Andreea Esca are o firmă care îi poartă numele și care are ca obiect de lucru producția cinematografică, video și de programe de televiziune.
De asemenea, firma arată că nu are niciun angajat și că profitul pe anul 2021 a fost de 337.581 de lei, echivalentul a 67 de mii de euro. Cu doi ani în urmă, firma a ieșit pe minus cu 39.000 de lei.
200.000 de lei profit doar din căsuțele de la Porumbacu
Andreea Esca și Alexander Eram sunt asociați la firmele Atelierul de Vise SRL și Oberwood SRL. Prima compania a pierdut 57.000 de lei anul trecut, scenariul fiind unul identic cu cel din anul 2020.
Pierderile de la firma Atelierul de Vise par să nu conteze, având în vedere că firma Oberwood a adus un profit de 213.000 de lei, echivalentul a 42.600 de euro. Această firmă oferă spații de cazare în județul Sibiu, mai precis la Porumbacu de Sus.
Soțul prezentatoarei de știri de la Pro TV este singurul acționar de la firma A List Magazine SRL, unde nu figurează niciun angajat, însă profitul net a fost de 529.877 de lei anul trecut, echivalentul a peste 100.000 de euro.
De asemenea, Alexander Eram estet asociat la alte trei firme, alături de alți oameni, și deține aproape jumătate din acțiuni. Una dintre aceste companii nu a avut nicio activitate, în timp ce celelalte două au realizat un profit de 530.000 de lei, cota soțului Andreei Esca fiind de aproape 270.000 de lei. Este vorba despre Pew Industrie SRL și Sonya Mod SA.