Carmen Tănase a împlinit ieri, 18 ianuarie, vârsta de 62 de ani. Actrița este iubită și apreciată de publicul din România, mai ales pentru producțiile ca Inimă de țigan, Moștenirea, Regina sau Pariu cu viața.

Cea mai recentă producție în care poate fi urmărită Carmen Tănase este serialul „Clanul”, unde joacă rolul Luminiței Achim, mama lui Tudor Achim, un polițist infiltrat în mafia din București.

Actrița a mărturisit că personajul pe care îl interpretează în serial este puțin dificil, deoarece în ultima perioadă a avut personaje de comedie, iar rolul din serial este unul dramatic.

„Un pic greu este, pentru că e foarte solicitant emoțional. Este o femeie care a pierdut foarte mult în viață, a avut de suferit și asta se vede, adică a lăsat urme adânci. Eu făcând mai mult personaje de comedie, în ultima vreme, trebuie să mă întorc la partea aia dramatică și chiar tragică. E solicitant, 10 ore pe platou, cu o suferință în spate pe care eu, în principiu, mi-o asum, că astfel știu să joc… nu e ușor.”, a spus Carmen Tănase, potrivit protv.ro

Carmen Tănase: Mă simt legată cel mai tare de Flacăra

Un alt rol care a consacrat-o pe actriță este cel al personajului Flacăra din super-producția Inimă de Țigan. Carmen Tănase a mărturisut că a fost un personaj dificil de interpretat și nu a fost mulțumită de prestația sa din primele episoade. Cu toate acestea, actrița a dezvăluit că se simte foarte atașată de acest personaj.

„Mă simt legată cel mai tare de Flacăra, pentru că am jucat patru ani personajul ăsta, zi de zi, și atunci e normal să mă simt legată, deoarece face cumva parte din mine în continuare. El a fost cel mai greu până acum, deoarece chiar era pe contre-emploi.

Da, la început mi-a fost greu la filmări. Chiar la început așa, să zic, 20 – 80 de episoade sunt proaste, din punctul meu de vedere, dar în primele 20 nu știam cum să fac, că de vorbit așa haladit e simplu. Problema era să integrez tot personajul în personalitatea aia – adică să te uiți, cum se uită Flacăra, să asculți, cum ascultă Flacăra, și asta era un pic mai greu de făcut”, a mărturisit Carmen Tănase.

Viața și cariera lui Carmen Tănase

Carmen Tănase s-a născut în 18 ianuarie 1961, la Ploiești. Actrița a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploiești și, între anii 1980-1984, pe cele ale Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa Olgăi Tudorache.

A fost colegă de promoție cu Oana Pellea, Radu Duda, Carmen Ciorcilă, Carmen Trocan, Bogdan Gheorghiu, Marina Procopie, Mihai Verbitchi, Adrian Păduraru, Dan Bădărău etc. A rămas foarte atașată de profesoară să din facultate, Olga Tudorache.

Între 1984 și 1990, Carmen Tănase a fost actrița la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, iar din 1990 este actrița la Teatrul Odeon, din București.

A fost căsătorită cu criticul de teatru Victor Parhon, care s-a stins din viață în anul 2000, după o boală grea. Din acest mariaj a rezultat un fiu, Tudor, născut în 1989, care vrea să urmeze regia de film.

După ce a terminat studiile și până în 1990, a fost actriţă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde a jucat în piese precum: „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Nicoleta Toia; „Tactica şarpelui boa” după A.P. Cehov, regia Nicoleta Toia; „Ursul” de A.P. Cehov, regia Ion Lascăr sau „Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Ion Mânzatu.

Din 1990, Carmen Tănase este actriţă la Teatrul Odeon din Bucureşti. Pe această scenă a jucat în spectacole precum: „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Marius Oltean; „Veronika se hotărăşte să moară”, de Gelu Colceag şi George Bănică, după romanul lui Paulo Coelho, regia Gelu Colceag; „Gaiţele” de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Dabija; „Stele în lumina dimineţii” de Aleksandr Galin, regia Gelu Colceag sau „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu.