Elena Băsescu este acum o mamă singură însă pentru ea, educația copiilor săi este primul loc. Fiica fostului președinte plătește anual sume exorbitante pentru a se asigura că cei mici primesc tot ceea ce au nevoie.
Elena Băsescu a fost și ea prezentă în prima zi de școală alături de fiica sa. „Mamă mândră! Prima zi de școală”, a scris fiica lui Băsescu pe rețelele de socializare.
Spre deosebire de alte vedete, fiica lui Traian Băsescu a decis să aleagă niște școli aparte pentru copiii săi. Astfel, anual, aceasta ajunge să plătească zeci de mii de euro pentru educația celor mici.
Potrivit tarifelor publicate pe site-ul instituției de învățământ unde sunt înscriși copiii săi, taxa de școlarizare plătită anual de Elena Băsescu este de peste 22.400 de euro anual.
Cât plătește anual Elena Băsescu pentru educația celor trei copii?
Pe lângă acești bani însă, Elena Băsescu trebuie să plătească și o taxă de testare care costă 300 de euro, dar și o altă taxă de înscriere care costă alți 1.300 de euro.
În cazul fiicei sale mici, Elena Băsescu plătește 8.000 de euro pe an, plus o altă taxă de înscriere care costă 650 de euro. După un calcul simplu, pentru educația celor trei copii ai săi, fiica lui Traian Băsescu plătește peste 30.000 de euro.
Într-un interviu acordat recent la Pro Tv, aceasta a vorbit și despre modul în care se descurcă singură cu cei trei copii. Elena Băsescu susține că nu este deloc dificil și că se descurcă în orice situație.
Cum se descurcă Elena Băsescu singură cu cei trei copii?
„Nu mi se pare așa greu. Până la urmă, noi femeile suntem făcute să naștem, să aducem viață pe pământ, să-i îngrijim”, a explicat Elena Băsescu.
Totodată, ea a mai vorbit și despre relația pe care o are cu tatăl ei, Traian Băsescu. Elena Băsescu susține că fostul președinte este un bunic extrem de implicat, iar în weekend, copiii petrec timp cu el și cu soția sa.
„Este un bunic foarte implicat, extraordinar de implicat. Acum este perioada în care îi arată fetiței mele Sofia cum să folosească mailul. Ea și-a făcut adresă de mail. (…) În weekend [copiii] rămân la mama și la tata.
Am fost destul de stricți cu ei. Toată familia. Cred că nu au făcut ce fac copiii de obicei, haosul acela. Când le-am spus că gata și că este prea multă gălăgie, au înțeles. Și pe tata îl ascultă doar dintr-o privire”, a mai spus Elena Băsescu.