Iubitul Elenei Udrea a anunțat că a fost din nou în Bulgaria pentru a-și vedea iubita. Adrian Alexandrov a precizat că i-a dat vestea cea proastă iubitei sale.
Adrian Alexandrov a vizitat-o pe Elena Udrea: Este o veste grea pentru noi
Adrian Alexandrov a precizat, printr-un mesaj trimis jurnalistei Anca Alexandrescu, că a ajuns să o vadă pe iubita sa și că i-a dat vestea cu privire la respingerea deciziei de punere în arest la domiciliu.
Iubitul Elenei Udrea a mai spus că a rugat-o să nu cedeze și să spere în continuare că va ajunge acasă lângă fetița sa.
”Am reușit să ajung la Elena azi, eu personal i-am dat vestea despre respingerea deciziei de punere în arest la domiciliu, este o veste grea pentru noi, este cu atât mai greu pentru că spera să fie eliberată din arest ca să poată ajunge la domiciliul în care ar fi putut să-și vadă și să-și strângă în brațe copilul. E departe de casă, de copil și de familie. Este singură, am rugat-o să reziste să nu cedeze și să spere că va ajunge acasă lângă fetița, pentru că asta-și dorește cel mai mult”, i-a transmis iubitul fostului ministru al Turismului realizatoarei emisiunii ”Culisele Statului Paralel”.
Adrian Alexandrov cere ajutorul Avocatului Poporului
În cursul zilei de joi, iubitul Elenei Udrea a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care cere ajutorul Avocatului Poporului, Renate Weber.
Amintim că cererea de extrădare a fostului ministru al Turismului se va rejudeca pe data de 19 aprilie și că Elena Udrea va sta în arest până la acea dată, cu toate că a solicitat să fie plasată în arest la domiciliu, invocând motive medicale.
”Zilele acestea, citind stirile aparute in legatura cu cazul Elenei, mi-a atras atentia un articol in care era redata declaratia Avocatului Poporului, doamna Renate Weber, si as dori sa fac un apel public catre doamna avocat. Redau mai jos declaratia dansei:
”Decizia CJUE din 21 decembrie 2021 mi se pare problematica. Nu pentru ca proclama suprematia dreptului european, caci acolo unde acest drept exista el face parte oricum din dreptul nostru intern, conform art 11 din Constitutie. Ci pentru ca deschide o portita prin care judecatori ignoranti sau de rea credinta (exista si aceste categorii, din pacate) vor interpreta abuziv decizia CJUE si vor inlatura obligativitatea deciziilor CCR. Practic vor incalca Legea fundamentala a Romaniei, iar de la acest moment incolo orice va fi posibil. Repet, e vorba de cei care sunt fie prea ignoranti sa inteleaga decizia CJUE, fie au o agenda proprie in afara principiilor statului de drept”.
Se pare ca a avut dreptate, cazul Elenei Udrea ii confirma afirmatia. Rog public Avocatul Poporului sa intervina si sa intreprinda masurile necesare pentru a sesiza Curtea Constitutionala cu privire la nelegalitatea condamnarii unui cetatean roman, a Elenei Udrea, in urma interpretarii abuzive a deciziei CJUE, asa cum domnia sa a precizat, si inlatura Constitutia Romaniei. Fac un apel la doamna Renate Weber sa se implice in acest caz, si sunt convins ca pentru Avocatul Poporului nu conteaza ca este vorba despre cetateanul Elena Udrea, sau alt cetatean roman. V-ati consacrat ca fiind o femeie curajoasa. Sunteti mama, luptati ca o mama!”, spune Adrian Alexandrov.