„Le mulțumesc tuturor celor care se roagă pentru mine și fetița mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mamă pentru a două oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… când avea cea mai mare nevoie de mine, și care acum înțelege că mama ei nu mai este acasă, deși i-am promis că vom fi de Paște împreună!
Vă întorc gândurile bune și mă rog la rândul meu ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trec în acest moment!”, a transmis Elena Udrea prin intermediul contului oficial de Facebook al iubitului ei, Alexandrov Adrian.
După ce a văzut mesajul ei, Marian Godină, luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Române, a criticat-o dur pe Elena Udrea pe blogul său, unde a spus că aceasta a văzut în propriul copil „un fel de portiță de a scăpa de pușcărie”.
„Elena Udrea a văzut într-un copil un fel de portiță de a scăpa de pușcărie”
„Dacă întrebi cupluri tinere din România de ce nu au copii încă, de preferat să nu le întrebi, dar dacă o faci, cele mai multe îți vor răspunde că încă nu se simt pregătite. Nu psihic, nu fizic, ci financiar. Asta e cea mai mare grijă a celor care se tem să facă acest pas. Vom avea ce-i oferi, îl vom putea crește fără lipsuri, va avea un trai mult mai bun decât am avut noi?
Sunt doar câteva din întrebările pe care și eu mi le-am pus și sunt convins că mulți și le pun. În acest context, doamna Udrea, cea care etala genți și pantofi valorând cât cei mai mulți dintre noi câștigăm în ani de zile, s-a gândit să aibă un copil. A făcut-o, deși știa că e posibil să meargă la închisoare, ba chiar cu riscul să par foarte rău, opinez că a văzut într-un copil un fel de poliță de asigurare, o portiță de a scăpa de pușcărie”, a scris Marian Godină.
„Carevasăzică, în timp ce tinerii se tem să facă copii, nu pentru că trebuie să plece la pușcărie, ci pentru că se tem că nu își vor permite financiar, această doamnă, știind că va pleca la penitenciar, nu a avut nicio temere să conceapă un copil.
Acum, într-un mesaj de victimizare de-a dreptul grețos, doamna Udrea încearcă să ne stoarcă lacrimile, explicând cum a fost luată dumneaei de lângă copil pe când avea doar 12 zile și cum i se întâmplă asta din nou acum, deși îi promisese copilei că vor fi de Paște împreună. Mai spune că își dorește ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trece ea acum”, a completat acesta.
„Copila, fără mama furăcioasă alături, va crește cu siguranță în lux”
„Mi-aș dori să le pot spune mamelor care nu vor să treacă prin așa ceva să nu fure, dar, din păcate, zeci de mii de mame românce trec prin asta, deși nici nu au furat și nici la pușcărie nu pleacă.
Sunt mamele nevoite să își lase copiii cu bunicii pentru a munci în afara țării, sunt poate chiar sute de mii de astfel de cazuri, de copii care își petrec copilăria fără să aibă alături unul dintre părinți, uneori pe niciunul dintre ei. Iar asta se întâmplă tocmai din cauza unora ca această doamnă, unii care au furat și fură cu nepăsare spre îmbogățirea lor”.
„Milă de această doamnă? Nu, nici vorbă! Milă de copilă? Da, de ea îmi e milă, dar chiar și așa, fără mama furăcioasă alături, va crește cu siguranță în lux și nu-i va lipsi nimic, mult mai bine decât copiii ai căror părinți muncesc în afară.
Unde mai pui că se vor vedea și mult mai des, că Târgșor e mai aproape decât Madrid, Londra, Barcelona ori alte orașe de prin Europa, acolo unde românii muncesc cinstit, alungați din țara lor tocmai de politicienii hoți”, a adăugat Marian Godină.