Dacă recursul în casație formulat de fostul ministru va fi admis, judecătorii Curții Supreme ar putea dispune fie achitarea Elenei Udrea, fie rejudecarea cauzei. Potrivit avocatului fostului ministru, Veronel Rădulescu, „sunt şanse 50% – 50%”.
Cererea fostului demnitar de recurs în casație a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în octombrie 2019, iar cauza a fost repartizată unui Complet de 5 judecători. Procesul, care a fost suspendat pe perioada stării de urgenţă din pandemie, a avut până acum 10 termene.
Recursul în casație se va judeca pe 16 mai, adică azi.
Decizia de extrădare va fi luată pe 18 mai
Elena Udrea se află în prezent în Bulgaria, în închisoare, după ce a încercat să fugă din România. Ea a fost reţinută în data de 7 aprilie de poliţia de frontieră bulgară, atunci când încerca să treacă cu automobilul în Grecia prin punctul de trecere a frontierei Kulata.
Elena Udrea fusese dată în urmărire internaţională după ce ÎCCJ a condamnat-o, în aceeaşi zi, la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.
La mijlocul lui aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat extrădarea fostului ministru autorităţilor române pentru executarea unui mandat de arestare european emis de un tribunal din Bucureşti pe 7 aprilie 2022.
Elena Udrea a atacat cu apel acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.
Judecătorii bulgari de la Curtea Supremă de la Sofia urmează să decidă miercuri, 18 mai 2022, dacă o extrădează sau nu pe Elena Udrea în România pentru a executa pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.
Judecătorii din Bulgaria „au şi ei reţinerile lor”
Avocatul Veronel Rădulescu consideră că judecătorii de la Sofia au amânat decizia privind extrădarea pentru data de 18 mai şi pentru a vedea ce se întâmplă, între timp, cu recursul în casaţie din România. Potrivit avocatului, „au şi ei reţinerile lor, şi le e greu să valideze toate inadvertenţele care există în deciziile judecătorilor români”, spune Rădulescu.
Dacă magistraţii bulgari vor decide definitiv că Elena Udrea poate fi extrădată, de aducerea ei în ţară se va ocupa Ministerul de Interne de la Bucureşti.