Roxana Pațanghel, în vârstă de 16 ani, a venit pentru a încânta juriul, dar s-a confruntat cu o critică acerbă din partea lui Grigore Leșe. Acesta a fost dezamăgit de prestația artistei.

Artistul a lansat un mesaj dur la adresa tinerei cântărețe

„Alegerea a fost bună, problema ei este că nu știe să împacheteze textul! Nu creează o poveste prin glas, nu doar prin text. Trebuie să cânți expresiv! Stai prea mult pe o silabă. N-ai făcut formă la cântat.

Asta e cel mai prost obicei, să stai așa și să ceri: da-mi re! Ba, eu nu cer d-astea, mă! Eu cant! Nu impui să cânte orchestra și tu, poate, nu poți cânta. Tu te-ai angajat să mă fentezi pe mine că poți cânta fără orchestra. Cel puțin, orchestra te mai acoperă când intonezi fals”, a spus Grigore Leșe, conform bzi.ro

Totuși, Niculina Stoian a fost încântată de tânăra artistă, acordându-i nota 10.

Grigore Leșe a fost impresionat de o altă cântăreață

În schimb, Grigore Leșe a fost însă impresionat de Sabrina Aiacoboaie, din Botoșani. Potrivit sursei menționate, Grigore Leșe, Cornelia Rednic, Niculina Stoian nu și-au putut ascunde lacrimile.

„Mama şi tata, pentru mine, au fost bunica şi bunicul. Am copilărit şi am crescut cu ei. Mama m-a născut în România şi m-a lăsat bunicii mele, după şase ani s-a reîntors în ţară. Tata este dascăl la biserică, este de 25 ani în Italia. Vine foarte rar acasă. Doar de Crăciun, dacă vine şi atunci.

În 2016, bunicul a murit. A fost un şoc pentru mine. El avea o vorbă: fetiţa lui tataia, trebuie să munceşti de două ori mai mult ca să ajungi acolo unde îţi doreşti. Eu asta am făcut!”, a declarat Sabrina Aiacoboaie în cadrul emisiunii de la TVR.

Amintim că Grigore Leșe este și profesor universitar, dincolo de activitate artistică. Totodată, acesta face parte din juriul unui concurs de talente în muzica populară, difuzat de televiziunea publică.

În trecut, acesta a mai răbufnit când o femeie a intrat în sala de spectacol imediat după ce el și-a început spectacolul. La momentul respectiv, acesta a refuzat să mai cânte, chiar dacă spectatorii l-au rugat să își susțină recitalul.