În vreme ce Elena Udrea încă stă cu sufletul la gură în așteptarea unei decizii privind extrădarea sa în România, logodnicul ei și-a luat o mică pauză. Cum a fost surprins acesta la un restaurant din București?
Logodnicul Elenei Udrea și-a luat un moment de pauză luni și a decis să se relaxeze la un restaurant din Capitală. Acesta a fost surprins în timp ce stătea de vorbă la o masă cu mai mulți prieteni, potrivit mediaflux.ro.
Adrian Alexandrov s-a aflat pentru o vreme la un bistro din Floreasca, specializat în tartine, sandviciuri, și omlete, alături de doi prieteni. Se pare că acesta și-a luat pauză de la responsabilitățile sale, printre care și aceea de a avea grijă de micuța Eva în lipsa mamei și părea destul de relaxat. El a mâncat cu prietenii lui, cu care a vorbit și a glumit.
Curtea de Apel a amânat decizia privind extrădarea
Și Adrian Alexandrov poate răsufla ușurat încă o vreme după ce Curtea de Apel din Sofia a amânat marţi audierea în cazul de extrădare a Elenei Udrea, fostul ministru al turismului din România, până pe 18 mai. Unul dintre avocaţii ei nu a reuşit să ajungă la tribunal din cauza unei probleme medicale, iar Udrea a cerut ca noi dovezi să fie luate în considerare de către instanţă, potrivit presei bulgare.
Elena Udrea, în vârstă de 48 de ani, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului din 2009 până în 2012, a fost condamnată la 6 ani de închisoare în România pentru primirea unor mite de 12 milioane de lei şi 1,1 milioane de euro de la mai multe companii în schimbul unor acţiuni menite să ducă la obţinerea unor foloase necuvenite, scrie BTA.
Elena Udrea a făcut apel la decizia de extrădare
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.
La mijlocul lui aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat extrădarea fostului ministru autorităţilor române pentru executarea unui mandat de arestare european emis de un tribunal din Bucureşti pe 7 aprilie 2022. Elena Udrea a atacat cu apel acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.