Leonard Doroftei a avut o carieră impresionantă în ring. Este cunoscut pentru abilitățile sale de luptător, viziunea strategică și dedicarea față de sportul său. Momentul cel mai important al carierei sale a fost când a câștigat titlul mondial la categoria ușoară (WBA) în 2003. A devenit cunoscut pentru stilul său de luptă disciplinat și determinat.
Pe lângă cariera sa sportivă, Leonard Doroftei s-a implicat și în diverse proiecte, inclusiv în calitate de antrenor și manager în lumea boxului. A rămas un nume respectat în cadrul comunității sportive din România. El a devenit o figură importantă în promovarea și dezvoltarea boxului în țară.
Leonard Doroftei a avut un restaurant în orașul natal
Fostul sportiv și-a încercat norocul în afaceri. El a decis ca în orașul său natal, Ploiești, să pună bazele unui restaurant. În 2002, după ce a câștigat titlul WBA la categoria semiușoară, Doroftei a fost privit cu mândrie. După retragerea sa din activitatea sportivă, el s-a întors în România, în orașul său natal. Înainte de a face acest lucru, stătuse mult timp în Canada, unde era implicat în clubul Interbox.
Leonoard Doroftei a deschis un restaurant de succes în centrul orașului, atrăgând atenția nu doar prin renumele său, ci și prin calitatea serviciilor oferite. Cu toate acestea, în 2017, Primăria Ploiești a decis să retragă autorizația de funcționare a restaurantului. Motivul invocat a fost riscul seismic al clădirii în care se afla localul. Leonard Doroftei a acuzat însă autoritățile locale că au luat această decizie ca urmare a unor alte motive. El a apreciat decizia ca fiind, mai degrabă, o manevră administrativă decât o problemă seismică reală.
Boxerul s-a luptat împotriva deciziei de a i se închide localul
Sportivul a acuzat că se știa din 1996 că acea clădire avea risc seismic. Cu toate acestea, spațiul i-a fost dat în folosință 2005. În 2017 a fost, însă, evacuat.
Fostul boxer a luptat din răsputeri împotriva deciziei autorităților locale. Cu toate acestea, a constatat că loviturile acestora sunt mai distrugătoare decât ale oricărui adversar din ring. A fost nevoit să-și mute barul într-un spațiu de la stadionul ”Ilie Oană”. Profitul a suferit o scădere drastică. În plus, nu a reușit să-și recupereze investiția inițială – sute de mii de euro – în pub-ul de la prima locație.
Banii primiți de la statul român de fostul sportiv
Întors în Canada, Leonard Doroftei se concentrează pe pasiunea sa principală – boxul. Deși nu mai urcă în ring, acum se dedică antrenării viitorilor campioni. Este antrenor într-o sală de renume din Montreal. Susține că salariul său îi permite să trăiască decent.
În plus față de venitul obținut din activitatea sa de antrenor, Leonard Doroftei primește lunar o sumă de bani din România. Conform Agenției Naționale pentru Sport, acesta încasează o rentă viageră în valoare de 9.232 de lei lunar. Banii reprezintă o recompensă pentru performanțele sale remarcabile în domeniul boxului pe parcursul carierei sale.
Performanțele sportive ale marelui campion
- Leonard Doroftei a devenit boxer profesionist în 1997, semnând cu clubul canadian Interbox.
- În 2002, a câștigat titlul mondial WBA la categoria ușoară învingându-l pe Raul Horacio Balbi.
- În 2002, l-a învins din nou pe Balbi la București.
- A urmat un meci controversat cu Paul Spadafora, în care, deși statistica arăta un avantaj clar pentru Doroftei, judecătorii au decis egalitatea.
- În 2003, a pierdut titlul mondial WBA după depășirea limitei de greutate pentru categoria sa înainte de un meci programat.
- În 2004 s-a retras din box după o luptă pierdută împotriva lui Arturo Gatti, campion mondial la o categorie superioară.
În prezent, Leonard Doroftei locuiește în Canada și are trei copii: Adrian, Alexandru și Vanessa.