Vestea dimineţii despre Maria Ciobanu! Ce s-a întâmplat cu marea cântăreaţă de muzică populară

De câțiva ani, cântăreața de muzică populară a părăsit România și s-a mutat în Statele Unite ale Americii. A făcut această alegere la recomandarea medicilor. Gheoghe Turda a povestit puțin despre stilul de viață al artistei.

Interpreta de muzică populară Maria Ciobanu a părăsit România în urmă cu mai mulți ani, când a fost diagnosticată cu o formă acută de astm.

Medicii i-au recomandat să se mute în Statele Unite ale Americii, datorită climei mai blânde de acolo. Îndrăgita artistă susține că afecțiunea de care suferă a apărut probabil din cauza fumului inhalat la petrecerile la care a cântat.

Ce spune Gheorghe Turda despre stilul de viață al artistei?

Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda, fiind foarte apropiat de Maria Ciobanu, a vorbit puțin despre viața pe care o duce aceasta în Statele Unite.

El spune că, la cei 85 de ani ai săi, Maria Ciobanu este încă foarte activă și implicată în gospodărie. O ajută pe fiica sa la toate treburile casnice. De asemenea, a mai spus despre cântăreață că este extrem de harnică și gătește extraordinar de bine.

„Vă pot spune că Maria este o harnică din cale afară și o luptătoare. Eu mă mai odihneam după un spectacol și după un șpriț, dar ea se trezea foarte de dimineață, lua târnăcopul și scotea rădăcini de pomi, ca să pună flori în locul lor.

Mai cosea iarba de pe acolo, ce mai, e o harnică din cale afară, dar și o excelentă bucătăreasă, gătește foarte bine. Este o artistă complexă, o mamă excepțională”, a povestit Gheorghe Turda pentru ego.ro.

Cei doi sunt foarte apropiați

Gheorghe Turda a vorbit și despre legătura specială pe care o are cu Maria Ciobanu, fiind nu numai colegi de scenă, dar și rude prin alianță.

„Eu și Maria suntem cumetri, suntem în relații foarte apropiate, ea a cântat și la nunta mea. Am fost cu ea și în turnee, cu ‘Rapsodia Română’, am cântat înainte sau după vizitele lui Nicolae Ceaușescu în comunitatea de români din America. În timpul unui turneu am locuit cu ea în casa fiicei Camelia, care e și fina mea. Ea are casă lângă Los Angeles. (…)

Pe Maria o știu de pe vremea când era cu solistul Florea Burnea, Camelia este făcută cu Florea, el a murit acum un an. Dar cel mai potrivit bărbat pentru ea este Mircea Cîmpeanu, fost jucător și antrenor de baschet. El o iubește mult și o respectă”, a mai spus cântărețul de muzică populară.