Vestea dimineții despre Mihai Bobonete! Este anunțul momentului despre celebrul Bobiță din Las Fierbinți

mihai bobonete

Sursă: Facebook, Mihai Bobonete

Cunoscutul actor Mihai Bobonete din serialul „Las Fierbinți” se bucură de succes nu numai în acest domeniu, dar și în afaceri. Acesta deține sau este asociat în mai multe firme și a reușit să obțină un profit considerabil anul trecut.

Mihai Bobonete are succes și în afaceri

Mai exact, Mihai Bobonete deține firma „Comedy Boys”, care a obținut un profit consistent anul trecut. Potrivit rapoartelor, profitul net înregistrat este de 814.417 lei. În același an, firma a avut o cifră de afaceri de 1.115.317 lei, iar datoriile au fost de 237.079 de lei. În cadrul acestei firme, el împarte profitul cu Adrian Văncică, cunoscut drept Celentano din serialul „Las Fierbinți”.

Cea de-a doua firmă este „Da Bravo Bro”, care a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de 1.461.720 de lei. Cu această firmă el a obținut un profit net de 1.188.861 de lei, iar datoriile au fost de 292.143 de lei. În această companie activează și fratele său, Adrian.

De asemenea, Mihai Bobonete mai este implicat în alte două companii, „Cetățeni Particulari” și „Improvshow Entertainment”. Prima firmă a înregistrat un profit de peste 40.000 de lei, însă cea de-a doua a raportat o cifră de afaceri zero.

Dacă ar fi să facem un calcul simplu, putem spune că actorul obține venituri frumoase din aceste afaceri, suma totală atingând aproximativ 1.4 milioane de lei, scrie EVZ.

Terapia îl ajută foarte mult pe actor

Actorul din Las Fierbinți formează un cuplu cu soția sa Cătălina de mulți ani. Ei s-au căsătorit în 2003, dar sunt într-o relație de 28 de ani, iar rodul iubirii lor sunt cei doi copii pe care îi au.

În urmă cu ceva vreme, Mihai Bobonete spunea că mersul la terapeut este la fel de important ca şi alimentaţia sau sportul. El vorbea despre fricile sale și recunoștea că terapia îl ajută enorm de mult.

„Mi-e frică de singurătate și nu pot dormi în întuneric, mi-e frică de trădare, dar și de minciună, mi-e frică de prostie sau de mintea odihnită, mi-e frică de mine cel ce am fost și am o ușoară teamă că povestea mea se va sfârși mai devreme de final.

Dar pentru toate astea există Laura sau cea care deține cheile tuturor ușilor încuiate din mintea mea. Fac terapie de ceva vreme și este un lucru la fel de important ca sportul sau ca alimentația în viața unui om.

Mă ajută enorm terapia și sunt momente în care, fără sfaturile terapeutului, nu aș putea singur să găsesc calea așa de ușor”, mărturiseşte Mihai Bobonete.