Conform unei noi legi care a intrat în vigoare începând de duminică, 1 ianuarie 2023, românii angajați în aceste domenii vor avea posibilitatea să iasă la pensie mai devreme. Despre cine este vorba, mai exact?
Potrivit unui act normativ care modifică legea privind sistemul de pensii publice, în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale se vor include și activităţi din sectorul construcţiilor de maşini, dar şi din unităţile de producţie ale minelor de minereuri.
Legea nr. 351/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată în Monitorul Oficial în 13 decembrie 2022. Aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Se schimbă vârsta de pensionare pentru acești români
Legea stabileşte că la articolul 30 alineatul (1), după litera i) se introduc trei noi litere, lit. j)-l), cu următorul cuprins:
j) sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi; activitatea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, în secţiile de producţie respective;
k) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice extracţiei minereurilor, care a ocupat următoarele funcţii: adjunct şef carieră, adjunct şef depozit, adjunct şef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formaţie de lucru, inginer şef investiţii, inginer şef producţie, instalator, laborant, lăcătuş, lăcătuş mecanic, lăcătuş mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic maşini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafaţă, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător aşchiere, revizor tehnic, şef carieră, şef laborator control tehnic de calitate, şef depozit, şef secţie, şef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formaţie de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;
l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfăşurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.
Se vor pensiona mai repede
Totodată, se asimilează ca stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, a perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2021, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în sectorul construcţii maşini, în locuri de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă.
Așadar, persoanele care desfăşoară activităţile enumerate mai sus beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciţi în aceste condiţii.