Regele Charles și Regina Camilla formează un mariaj de ceva ani buni, iar unii se întreabă cum reușesc să rămână împreună de atâta timp.
Se pare că cei doi au descoperit secretul unei relații de lungă durată, iar acesta a fost dezvăluit publicului larg chiar de către un prieten apropiat al Familiei Regale.
Secretul lor este, de fapt, un obicei puțin ciudat pentru restul lumii, dar nu și pentru cei din Familia Regală, având în vedere că și prințul William și prințesa Kate Middleton au apelat la el.
Secretul mariajului dintre regele Charles și regina Camilla
Un prieten apropiat al Familiei Regale a precizat că regele Charles și regina Camilla au momente destul de dese când nu dorm împreună. Există momente în care cei doi nici măcar nu locuiesc împreună. Alte zvonuri spun că aceștia au și băi separate.
Obiceiul poate părea puțin ciudat pentru restul lumii, însă regele Charles și regina Camilla nu fac parte din prima generație care a apelat la el.
De exemplu, prințul William și prințesa Kate Middleton au dormit separat în momentul în care au locuit la Palatul Kensington.
Mai mult, regina Elisabeta și prințul Philip au dormit întotdeauna în camere separate.
Regele Charles are probleme cu spatele
Alte surse spun că regele Charles și regina Camilla nu dorm împreună din cauza problemelor de sănătate pe care le are monarhul.
Acesta ar avea dureri de spate și i s-ar fi recomandat să doarmă singur.
Un expert regal pe nume Joshua Rom a venit cu o altă teorie și spune că cei doi au dormitoare separate din cauza programului. El a adăugat că acesta este mult prea agitat pentru vârstele lor.
Dormitul separat, secretul unei căsnicii lungi
Alți oameni consideră că acest obicei este practicat de regele Charles și regina Camilla de dragul relației. Aceștia consideră că dormitul în camere separate ar fi secretul unei căsnicii lungi.
Se pare că Regele Charles și Regina Camilla nu doar că au aranjamente separate pentru a dormi la Clarence House, ci și la țară. Atunci când își doresc aer curat, cuplul regal pleacă de la conacul Highgrove, unde se zvonește că regina are cameră individuală. Cu toate acestea, ei nu petrec frecvent timp acolo. În schimb, ei aleg de obicei să se stea la Ray Mill, unde pot fi aproape de întreaga lor familie.