Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat recent motivele întârzierii deciziilor de pensionare și a oferit detalii despre marea recalculare a pensiilor, așteptată de seniorii din România. Într-un interviu, ministrul a abordat diferitele aspecte legate de implementarea noii legi a pensiilor și logistică.
Simona Bucura-Oprescu, detalii despre deciziile de pensionare
Întrebată despre întârzierea trimiterii deciziilor de pensionare, care fusese promisă pentru data de 15 iunie, Simona Bucura-Oprescu a declarat că sunt în grafic cu toate planurile propuse. Ea a menționat că, după discuții amănunțite cu colegii de la Casa Națională de Pensii Publice, au constatat că, în convenția cu Poșta Română, existau prevederi legale doar pentru transmiterea pensiilor și taloanelor de pensie, nu și pentru deciziile de recalculare a pensiilor.
Pentru a remedia situația, Ministerul Muncii a inițiat un act normativ care a fost publicat recent în Monitorul Oficial, ordonanța 89/2024. Aceasta autorizează Casa Națională de Pensii Publice să încheie o convenție cu Poșta Română pentru transmiterea deciziilor de recalculare. De asemenea, au avut loc întâlniri cu reprezentanții Poștei Române pentru a găsi cele mai eficiente modalități de organizare și livrare a deciziilor de pensionare.
„În momentul ăsta suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus, discutând în amănunt toate etapele legate de aplicarea noi legea pensiilor, împreună cu colegii de la Casa Naționale de Pensii Publice am constatat câteva lucruri.
Unul dintre ele că, în convenția pe care noi, Casa Naționale de Pensii Publice o aveam cu poșta română, aveam cadrul legal doar pentru transmiterea pensiilor, pentru cei aproximativ 2.500.000 de pensionari care primesc pensiile prin factorii poștali, respectiv, pentru ca aceștia să primească taloanele de pensie, cum ni se spune în termenii așa cunoscuți în popor, pentru cei aproximativ 4.800.000 de pensionari.
Constatând acest lucru, faptul că, practic, noi nu aveam cadrul legal prin care să autorizăm Casa Naționale de Pensii care să lucreze împreună cu cei de la poșta română pentru a transmite deciziile de recalculare, sigur am inițiat un act normativ care a apărut săptămâna trecută, sâmbătă, în monitorul oficial, ordonanța 89/2024, prin care îi autorizăm pe cei de la Casa Națională de Pensii Publice să încheie convenția prin care și deciziile de pensionare pot fi transmise cu poșta română.
Apoi, încă de la sfârșitul lunii mai, colegii noștri de la Casa Naționale de Pensii Publice au avut întâlniri succesive cu cei de la Compania Națională de Poșta Română pentru a vedea care sunt cele mai eficiente modalități de organizare de așa manieră încât toate deciziile să ajungă la timp și, sigur, și fără a crea inechități între pensionari, fiindcă, până la urmă, și cu costuri cât mai mici, fiindcă una este ca un factor poștal să meargă cu o decizie pe o stradă, astăzi, iar peste 15 zile să meargă pe acea stradă la o altă adresă, la un alt pensionar, și alta este să avem toate aceste decizii”, a spus ministrul Muncii la Realitatea TV.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu a subliniat că este important ca deciziile să ajungă la timp și fără inechități între pensionari. Ea a explicat că, datorită noii legi a pensiilor, românii pot fi siguri că pensiile vor crește în următorii ani, asigurând echitate în sistemul public de pensii. Recalcularea pensiilor se va face pe baza muncii și contribuțiilor egale, ceea ce va asigura un cuantum egal al pensiilor pentru perioade egale de cotizare.
Ce a spus ministrul Muncii despre procesul de recalculare
Simona Bucura-Oprescu a afirmat că toate pensiile vor fi recalculate din oficiu și că a fost un efort semnificativ pentru colegii de la Casa Națională de Pensii Publice. Ea a dat asigurări că există fonduri în buget atât pentru majorările de la 1 ianuarie, cât și pentru recalcularea pensiilor, care va fi pusă în plată începând cu luna septembrie.
Procesul de reevaluare la nivelul caselor teritoriale de pensii a fost finalizat, iar datele sunt acum disponibile în format electronic.
Ministrul a precizat că deciziile de pensionare vor fi listate în trei exemplare: unul va fi trimis pensionarului, iar celelalte două vor rămâne la dosarul de pensii al fiecărui pensionar, la casele teritoriale de pensii.