Îndrăgita prezentatoare TV a făcut o declarație de ultim moment despre stilul său de viață. Teo Trandafir a explicat ce trebuie făcut atunci când vrem să avem o viață sănătoasă.
Așadar, îndrăgita prezentatoare a explicat că singura dietă minune care trece testul timpului și al cântarului este stilul de viață sănătos, iar secretul constă în cumpătare.
„Singura dietă minune care trece testul timpului și al cântarului este stilul de viață sănătos. Secretul constă în cumpătare. Mănânc puțin, am grijă să am o dietă care să aibă valoare nutrițională, fac mișcare și respect orele de odihnă. Asta nu înseamnă că nu pot mânca o prăjitură, dar mă opresc la una”, a spus Teo Trandafir pentru ciao.ro.
Stilul de viață sănătos, singura dietă minune care trece testul timpului
De asemenea, aceasta a spus și că există momente când pregătește o pizza cu ce are în frigider.
„Noi mâncăm puțin și este ultima problemă pe care ne-o punem. De obicei comandăm ce ne este poftă. Maiei, de exemplu, îi plac pastele și are momente când și le prepară singură, face și niște sandwich-uri delicioase.
Mai am momente când gătesc pizza cu ce ai în frigider, cum îmi place să o numesc. Cel mai important este blatul pe care eu nu îl fac folosind făină și pun legume, de obicei vânătă tăiată pe lung, peste care adaug ceapă, ardei, roșii, prosciutto, ce găsesc prin frigider, le asezonez cu mozzarela sau cașcaval și le bag la cuptor. Este un preparat cu efort minim și care salvează multe alimente din frigider”, a mai spus prezentatoarea TV.
Teo Trandafir a avut parte de o farsă neașteptată din partea colegilor
În altă ordine de idei, îndrăgita prezentatoare Teo Trandafir a avut parte de o farsă surpriză pe platoul de filmare de la „Teo Show”. Pentru că munca și distracția se împletesc de minune în culisele show-ului, recent, aflată la filmări, ea a avut parte de o farsă de zilei mari, din partea colegilor de emisiune.
Prezentă, ca întotdeauna la timp, pentru filmare, aceasta s-a trezit însă într-un platoul pustiu, fără nicio urmă de colegi. Spre mirarea ei, nimeni nu părea să fie prezent, de la cameramani, regizor de platou, sunetiști, reporteri și până la producătorii emisiunii, cu toții erau de negăsit. Contrariată și puțin panicată de situație, Teo a încercat să își dea seama ce se petrece.
„La început, nu mi-am dat seama ce se întâmplă pentru că întotdeauna sunt prima în platou. Însă când am văzut că trec 5 minute și nu vine nimeni, niciun operator, că nu răspunde nimeni în Regie, nu vine nimeni să aprindă luminile … am intrat puțin în panică, trebuie să recunosc.
Am început să strig: <Regia, regia, mă aude și pe mine cineva?>; ei probabil erau leșinați de râs pe sub birouri pentru că era clar că nu a suflat nimeni niciun cuvânt. Toți erau adunați claie peste grămadă în Regie și se uitau la mine cum mă agit. Dar, Slava Cerului, la un moment dat s-a rezolvat!”, a mărturisit prezentatoarea TV.