Cum se vede războiul din Ucraina de la vârful NATO? Numărul doi din organizaţie, Mircea Geoană, a oferit detalii despre modul în care Alianţa Nord-Atlantică tratează acum regiunea Mării Negre.

Secretarul general adjunct al NATO a vorbit şi despre anunţul vital făcut miercuri de Joe Biden.

SUA şi NATO îşi întăresc prezenţa militară în România. Mircea Geoană: E normal ca România și Polonia să fie țările care primesc prezenţă suplimentară

După ce preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat miercuri că Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, Mircea Geoană a explicat că regiunea Mării Negre este şi va rămâne şi pe viitor un loc de importanță strategică deosebită.

„În zona Mării Negre vedem încleștarea dintre Federația Rusă și lumea democratică în toate dimensiunile sale”, a comentat Mircea Geoană decizia anunţată de liderul SUA.

Secretarul general adjunct al NATO a mai subliniat că toate aceste decizii sunt luate în contextul în care Rusia este și va rămâne un jucător agresiv și imprevizibil.

Reamintim că Joe Biden a declarat următoarele, înainte startului Summitului NATO de la Madrid: „În olonia vom stabili un cartier general al Corpului V de Armată, pentru a consolida interoperabilitatea SUA – NATO pe tot flancul estic. Vom menține o brigadă suplimentară prin rotație, adică 3.000 de soldați și alți 2.000 de membri ai personalului militar cu cartierul general în România. Vom crește deplasările prin rotație în Țările Baltice.”

Mircea Geoană: România este astăzi mai protejată decât oricând, din orice direcție

Rusia este și va rămâne un jucător agresiv și imprevizibil. E definită ca atare în noul concept strategic, aprobat de liderii noștri în urmă cu câteva minute.

Marea Neagră a fost, rămâne și va rămâne probabil în viitor un loc de importanță strategică deosebită, într-un fel micro, în zona Mării Negre vedem încleștarea dintre Federația Rusă și lumea democratică în toate dimensiunile sale.

De aceea, decizia preşedintelui Biden anunțată azi la summit este extrem de importantă. Într-un fel, este normal ca România și Polonia să fie țările care primesc, suplimentar față de prezența deja masivă a Americii în Europa, prezență suplimentară.

Faptul că și grupul de luptă crește în dimensiune, în calitate, cu Franța, cu Olanda, cu Belgia, cu Portugalia, cu Polonia este iarăși un lucru foarte important.

Putem spune că România este astăzi mai protejată decât oricând, din orice direcție, din orice domeniu, avem răspunsuri credibile și vreau să mulțumim aliaților români pentru modul în care s-au comportat în aceste luni foarte, foarte dificile”, a declarat, miercuri seară, Mircea Geoană pentru Digi24, potrivit Rador.