Vestea dimineții în România! A murit unul dintre marii actori ai teatrului românesc

Doliu în România

SURSA FOTO: Dreamstime

Este tragedia dimineții în România! Marele actor, regizor și scenograf Constantin Codrescu s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Amintim că a fost decorat în acest an, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler de către de Președintele României.

Marele actor, regizor și scenograf Constantin Codrescu a murit la 91 de ani. Cariera lui a fost marcată de o mare profunzime, forţă sugestivă, sensibilitate şi imaginaţie creativă.

Amintim că regretatul actor s-a născut la 5 septembrie 1931, la Huşi, judeţul Vaslui. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951, fiind remarcat încă de atunci drept unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale.

De asemenea, a fost asistentul prof. Ion Cojar la IATC între 1968-1976. Acesta a îndrumat generaţii de studenţi în cadrul învăţământului artistic superior, la IATC Bucureşti, la Institutul de Teatru din Târgu-Mureş (1976-1989), iar după 1989 a fost profesor la Facultatea de Teatru a Universităţii Ecologice (din 1996) şi la Facultatea de Teatru a Universităţii „Spiru Haret” (din 2003), scrie cinemagia.ro

După 1990 a fost şi director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila şi al Teatrului din Sfântu Gheorghe.

A pus în scenă piese din dramaturgia naţională şi universală

Potrivit sursei menționate, regretatul Constantin Codresc a pus în scenă piese din dramaturgia naţională şi universală: „Act Veneţian” de Camil Petrescu (Teatrul de Stat Baia Mare), „Valea cu fluturi” de Iosif Naghiu şi „Passacaglia” de Titus Popovici (Teatrul Dramatic Braşov), „Fraţii Karamazov” de Dostoievski, „Judecată în noapte” de A. Vallejo, „Pensiunea Doamnei Olimpia” de I.D. Şerban (la Teatrul Naţional Târgu Mureş), „Care este soţul meu” de Somerset Maugham (Teatrul de Stat Galaţi), „Cine eşti tu?”, „Cititorul de contor”, „Un pahar cu sifon”, de Paul Everac, „Vara trecută la Ciulimsk” de Vampilov, „Lumea lui Cehov” (Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe), „Moromeţii” de Marin Preda (coregie), „Roata” de C. Ifrim, „Preferam să mor de râs” de N. Ionescu, „Frumoşii marilor oraşe” de Fănuş Neagu (coregie), „Audienţă la consul” de I. Brad, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, „Caragiale…fantasticul” – o dramatizare după proza lui I.L. Caragiale, semnată de Constantin Codrescu şi Elena Roşu (la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila), „Adio copilărie” de Rozov, „Ruy Blas” de Victor Hugo, „Acuzarea apără” de Ştefan Berciu (Teatrul Mic din Bucureşti), „Martor şi Judecător”, de Ion Bălan, un spectacol inspirat din viaţa lui Panait Istrati (Teatrul „Maria Filotti” din Brăila).

A primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu Mureş în 2007

În 2009 Constantin Codrescu şi-a lansat un roman autobiografic, în două volume, intitulat sugestiv „Pribeag prin viaţa mea”. În septembrie 2016 a avut loc la Teatrul Metropolis din Bucureşti premiera piesei de teatru creştin „Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam”, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu.

Mai apoi, în ziua de 25 martie 2013, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei Premiilor Gopo, i-a fost decernat Premiul pentru întreaga activitate. S-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate 15 ianuarie 2018 la Ateneul Român de Ziua Culturii Naţionale.

Actorul Constantin Codrescu a primit Premiul pentru întreaga activitate, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), cu sprijinul Ministerului Culturii, Operei Naţionale din Bucureşti, ArCuB şi al Babel Communications, la Opera Naţională Bucureşti.

Sursă: Facebook Constantin Codrescu