Șeful Statului Major al Apărării a reacționat după incidentul din proximitatea graniței Poloniei cu Ucraina în care au murit doi oameni. Astfel, generalul Daniel Petrescu i-a transmis asigurări omologului său polonez, generalul Rajmund Andrzejczak.
Armata României, solidară cu Armata Poloniei după căderea rachetelor la Przewodow. Şeful SMAp: Suntem în contact
Șeful Statului Major al Apărării (SMAp) a scris pe pagina sa de socializare că Armata României este în contact cu Armata Poloniei, după incidentul din satul Przewodow, aflat în proximitatea graniței cu Ucraina, în care au murit doi oameni.
„După incidentul din proximitatea graniței Poloniei cu Ucraina, am discutat cu omologul polonez, generalul Rajmund Andrzejczak. Suntem în contact și ne informăm reciproc. Armata României rămâne solidară cu Armata Poloniei și sprijină demersul camarazilor polonezi pentru adoptarea măsurilor aliate necesare, după clarificarea incidentului. Suntem NATO”, a scris generalul Daniel Petrescu pe pagina sa de Facebook.
Reacția lui Daniel Petrescu a apărut în contextul în care doi oameni au murit marți, 15 noiembrie, după ce două rachete au lovit satul Przewodow din Polonia, în apropierea frontierei cu Ucraina, în timpul atacurilor ruseşti asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, potrivit reuters.com
Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varşovia a decis să ridice nivelul de alertă la anumite unităţi militare, în urma tragicului eveniment.
De asemenea, ambasadorii NATO se vor întâlni miercuri, la cererea Poloniei, în baza Articolului 4 al Alianţei Nord-Atlantice, au declarat pentru sursa menționată doi diplomaţi europeni.
Amintim că articolul 4 din Tratatul NATO prevede că „părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi”.
Polonia va beneficia de sprijinul Armatei României
În altă ordine de idei, ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, marți seară, că Angel Tîlvăr i-a transmis omologului său Mariusz Błaszczak solidaritatea și sprijinul Armatei României pentru adoptarea măsurilor necesare, după lămurirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului în discuție.
„Ministerul Apărării Naționale (MApN) monitorizează, prin mecanismele de cooperare și consultare la nivel aliat și în plan bilateral, cu Ministerul Apărării Naționale din Polonia incidentul din proximitatea graniței polono-ucrainene, în urma căruia doi cetățeni polonezi și-au pierdut viața”, este scris într-o informare oficială.
Mai multe țări europene au reacționat după anunțul conform căruia două rachete rusești au căzut pe teritoriul Poloniei.
„Ultimele știri din Polonia sunt foarte îngrijorătoare. Ne consultăm îndeaproape cu Polonia și cu alți aliați. Estonia este pregătită să apere fiecare centimetru din teritoriul NATO. Suntem pe deplin solidari cu aliatul nostru apropiat Polonia”, a anunțat ministrul de Externe al Estoniei.