Germania a făcut anunțul: Fondurile înghețate ale Rusiei ar putea fi folosite pentru reconstrucția Ucrainei
Mai precis, Lindner a spus că este „deschis” faţă de ideea utilizării pentru reconstrucția Ucrainei a capitalurilor Băncii Centrale ruse îngheţate în cadrul sancţiunilor occidentale.
„Sunt deschis unei discuţii la nivel internaţional cu privire la confiscarea capitalurilor Băncii Centrale ruse. Îmi pot imagina acest lucru din punct de vedere politic, dacă este dorit”, a declarat Lindner într-o conferinţă de presă.
De asemenea, ministrul din Germania a vorbit și despre bunurile îngheţate ale persoanelor private şi companiilor, explicând că situaţia este mai complicată deoarece exproprierile sunt supuse „unor norme de drept de care nu puteam să nu ţinem cont la nivel politic”, potrivit informațiilor transmise de afp.com
Declarația ministrului a venit după ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se pronunţase săptămâna trecută pentru confiscarea activelor ruse îngheţate în UE spre a le face „disponibile” pentru reconstrucţia Ucrainei.
La rândul său, preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului la sfârşitul lunii aprilie să-i dea posibilitatea confiscării averilor oligarhilor ruşi blocate în SUA, pentru a le utiliza în favoarea Ucrainei. Canada se află pe aceeaşi linie.
Charles Michel a afirmat totuşi că a fost cerut un aviz serviciului juridic al Consiliului European în ce priveşte fezabilitatea unei astfel de măsuri, deoarece „există 27 sisteme juridice în UE şi, în multe state membre, este necesară o hotărâre a unui tribunal”.
Președintele Băncii Europene de Investiții analizează un alt plan pentru a oferi un ajutor Ucrainei
Totodată, președintele Băncii Europene de Investiții (BEI) a vorbit la rândul său despre un alt sprijin care ar putea fi oferit Ucrainei. Este vorba despre un plan Marshall, care va ajuta la reconstruirea Ucrainei după invazia pornită de Rusia. Potrivit oficialului european, planul Marshall va fi în valoare de mai multe mii de miliarde de euro, subliniind, totodată, că braţul financiar al UE va lua partea la ceea ce a apreciat că va trebui să fie un efort global de salvare.
Într-o altă ordine de idei, Werner Hoyer a mai spus că Europa nu trebuie să fie singura care va suporta cheltuielile cu reconstruirea Ucrainei, precizând că acestea s-ar ridica la ordinul miilor de miliarde.