Rusia este gata de negocieri! Vladimir Putin a făcut anunțul: Acţionăm în direcţia cea bună

Mai precis, președintele rus a susținut că Rusia acţionează în „direcţia cea bună” în Ucraina. Mai mult, Vladimir Putin este de părere că Occidentul, condus de SUA, încearcă să divizeze Rusia.

„Suntem gata să negociem cu toţi cei implicaţi în vederea unor soluţii acceptabile, dar asta depinde de ei – nu noi suntem aceia care refuză să negocieze, ei sunt. Cred că acţionăm în direcţia cea bună, ne apărăm interesele naţionale, interesele cetăţenilor noştri, ale poporului nostru. Şi nu avem altă variantă decât să ne protejăm cetăţenii. (…)Totul pleacă de la politica adversarilor noştri geopolitici, care caută să divizeze Rusia, Rusia istorică”, a declarat Vladimir Putin, conform reuters.com

De asemenea, președintele rus a susținut și că „obiectivul” Moscovei este „să unească poporul rus”. Acesta a spus și că este „100%” sigur că Rusia „va distruge” rachetele americane Patriot livrate Kievului.

Kremlinul spune că va lupta până când toate obiectivele sale sunt îndeplinite

Potrivit sursei menționate, Kremlinul spune că va lupta până când toate obiectivele sale sunt îndeplinite, în timp ce Kievul declară că se va opri doar atunci când ultimul militar rus va fi alungat de pe teritoriul său, inclusiv din provincia ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Separat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat duminică faptul că Rusia nu va accepta plafoanele impuse de Occident asupra preţurilor hidrocarburilor sale.

„Nu vom fi niciodată de acord cu o astfel de alterare şi distrugere a proceselor pieţei pentru stabilirea preţurilor”, a declarat Peskov la televiziunea publică.

Acesta a adăugat că preţul maxim stabilit poate fi „generos”, dar chiar şi aşa, punctul de vedere al Rusiei nu se va schimba.

„Dacă astăzi accepţi o plafonare generoasă, mâine va trebui să accepţi alta care atentează la adresa intereselor tale”, a explicat Peskov.

Amintim că preşedintele rus a avertizat anterior că, dacă plafonarea gazului rus, care se discută în Occident, încalcă actualele contracte ale Gazprom cu clienţii săi, Moscova îşi va rezerva dreptul „să se gândească dacă trebuie să le respecte sau nu”, dat fiind că cealaltă parte le încalcă.

Legat de impunerea unui preţ maxim al ţiţeiului rus, aprobată deja, Vladimir Putin a anunţat că va emite un decret cu măsuri de răspuns „luni sau marţi”.