Mulți români, chiar dacă cotizează cu 3,75% din salariu la Pilonul II, nu știu la ce fond sunt și asta din cauză că au fost selectați aleatoriu la angajare. Iată cum pot să afle românii la ce fond sunt și cât de mulți bani au, de fapt, la Pilonul II de pensii.
În sistemul de pensii administrate privat, cunoscut și drept Pilonul II, sunt înscriși 7,9 milioane de români care contribuie obligatoriu. Cele șapte fonduri au început anul foarte bine, iar acest lucru a fost scos în evidență și de ultimul raport săptămânal al ASF.
Ce trebuie să știe românii despre Pilonul II de pensii
Acesta arată că activele totale ale acestor fonduri au crescut cu 4,18%, chiar dacă anul trecut a fost primul an din istoria Pilonului II în care a fost înregistrată o pierdere pentru participanți.
Cei aproape 8 milioane de români cotizează cu 3, 75 % din salariu către pilonul II de pensii, dar, cu toate acestea, nu știu la ce fond sunt și asta din cauză că administratorul a fost selectat aleatoriu la angajare.
Astfel, angajații români trebuie să știe că se pot muta de la un fond la altul. Sursa anterior citată spune că trebuie să fim atenți la randamentul fondului de pensii, deoarece o mutare potrivită poate avea beneficii pe termen lung.
Este de menționat că ”performanțele fondurilor de pensii diferă atât pe perioadă scurtă cât și pe perioade medii (5 ani) și lungi (de la începutul sistemul, în urmă cu 15 ani). Altfel spus, câștigurile obținute de administratori pentru participanții lor sunt diferite, iar în anumite cazuri diferențele sunt semnificative”.
Diferențele dintre Pilonul I și Pilonul II
Mulți români nu știu care este diferența dintre Pilonul I și Pilonul II, deși acest subiect este foarte discutat în ultima vreme.
Așadar, menționăm că Pilonul I este pensia de la stat pe care românii o pot primi după ce au îndeplinit criteriile necesare de pensionare.
Pilonul II este pensia privată, obligatorie pentru cei cu vârsta de până în 35 de ani și opțională pentru cei care au între 35 și 45 de ani.
Cum puteți afla câți bani ați adunat la sistemul de pensii
Românii care vor să afle câți bani au strâns la Pilonul II de pensii trebuie să acceseze site-ul Autorității de Supraveghere Financiară. Se completează cererea de informații cu nume, prenume și CNP și așa se află care este adinistratorul.
După ce au aflat care este administratorulm, românii trebuie să intre pe site-ul fondului de pensii, pentru afla suma de bani pe care o dețin.