Medicul Virgil Musta de la Timişoara a venit cu vestea momentului. Milioane de români vor suferi la acest final de an. Sărbătorile de Crăciun sunt în pericol!
Celebrul medic Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase 2 de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit despre situaţia cauzată în prezent de noul coronavirus în România, dar şi despre ce ne putem aştepta în perioada sărbătorilor de Crăciun.
El spune că totul depinde doar de cum se vor comporta românii. Dacă rata de îmbolnăvire nu o va lua în jos, atunci „va fi foarte grav”. Virgil Musta atrage atenţia că sărbătorile clasice, în care toată familia se strângea în jurul pomului de Crăciun, sunt imposibile în acest an.
Cei care nu vor respecta regulile, vor ajunge, imediat după sărbători, în spitale. Iar acolo abia mai sunt locuri, mai spune Musta.
„Sărbătorile de iarnă (…) nu vor mai fi posibile în acest context”
„Situația de acum va avea efecte și de Crăciun. Vă spun sincer, dacă vom mai avea Crăciun depinde doar de noi. Pentru că, dacă nu scade simțitor rata de îmbolnăvire, va fi foarte grav.
Adică, sincer, sărbătorile de iarnă, sărbătorile în care teoretic trebuie ca familia să se strângă în jurul pomului de Crăciun, nu vor mai fi posibile în acest context epidemic. Nu de altceva, dar trebuie să ne protejăm pe noi și pe cei dragi nouă. Iar categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire nu pot fi expuse…
Așa că, dacă lumea nu respectă acum niște norme esențiale, de Crăciun, sau imediat după, pot avea surpriza să ajungă prin spital. Iar în spitale abia mai sunt locuri, situația este extrem de gravă”, a precizat medicul timişorean, potrivit ziuadevest.ro.
Care este starea de spirit a medicilor?
Într-un alt interviu, acordat recent pressalert.ro, Virgil Musta a vorbit despre sănătatea psihică a cadrelor medicale în contextul pandemiei de coronavirus.
„Nu vă ascund că am o mare problemă cu colegii mei care au un mare stres că nu sunt locuri, se dau telefoane, nu sunt locuri, pacientul stă în salvare pentru că are nevoie de oxigen. Nu numai că sunt speriați, sunt deprimați. Am avut zilele trecute un caz.
Doctorița care era de gardă a spus: uf, e de abia începutul și nu mai vreau să trăiesc un asemenea moment. A adus salvarea o persoană cu saturația de 60%, ceea ce înseamnă terapie intensivă imediat. Era plin, a început să se dea telefoane, nu era niciun loc în terapie intensivă și ca să nu moară în salvare, a fost pusă repede într-un salon, i-a fost pus oxigen să crească măcar până la un nivel de 75-80%, chiar dacă organismul suferă pe o perioadă scurtă de timp și să vedem dacă se găsește o soluție.
Știți care a fost soluția? Ea s-a internat la ora 22. Soluția a fost că a murit cineva de pe Terapie Intensivă la 2 noaptea și s-a eliberat un loc. E îngrozitor, pacienta aceea să se bucure că a murit cineva.
Sunt traume psihice care vor rămâne în mintea medicilor care le trăiesc. Aveam speranță că comunitatea noastră ne înțelege și ne sprijină, dar ne-am pierdut speranța. Noi suntem puși într-o situație de a lua decizii grele, te va măcina această decizie. Trebuie să evaluezi din doi – trei pacienți care are cea mai mare șansă”, a spus Virgil Musta.