În trecut, Anca Țurcașiu a avut o relație cu Gheorghe Gheorghiu. Chiar dacă au luat-o de drumuri separate, au avut întotdeauna cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt. Artista divorțat în urmă cu câțiva ani de Cristian Georgescu, aceasta fiind cea mai lungă relație a sa. Aceasta a vorbit despre relația cu Gheorghe Gheorghiu și a dezvăluit ce se întâmplă în viața sa personală, după ce a divorțat.
Anca Țurcașiu: Sunt într-o solitudine care mă face foarte fericită
,,În plan personal, nu s-a schimbat nimic în viața mea: sunt într-o solitudine care mă face foarte fericită. N-am să folosesc cuvântul singurătate, pentru că sunt înconjurată de foarte mulți prieteni dragi cu care petrec mult timp, socializez foarte mult: ieșim la teatru, la filme, la restaurante, ne vizităm, jucăm Activity, plecăm în excursii…
Am o viață foarte frumoasă și mă simt liberă să fac ce vreau, ce simt, ce mă bucură cel mai tare în fiecare moment. Dar, așa cum am mai spus și în alte interviuri, pentru că întrebarea aceasta este frecventă, nu spun „NU, îmi doresc să întâlnesc un bărbat cu care să pot să am o poveste de iubire, o relație…”
Cine nu își dorește să iubească și să fie iubit?! E logic! Deci, trimit în Univers gândul meu”, a declarat Anca Țurcașiu.
Recent, fostul său iubit, Gheorghe Gheorghiu, a vorbit în termeni laudativi despre Anca și, printre altele, a subliniat că „era frumoasă, chiar prea frumoasă”. Anca Țurcașiu a comentat aceste cuvinte și a spus dacă frumusețea i-a adus prejudicii în viață.
Despre relația Ancăi Țurcașiu cu Gheorghe Gheorghiu
,,Mă bucur că a vorbit frumos despre mine, pentru că am avut o relație frumoasă. Frumusețea nu mi-a adus prejudicii deloc. Frumusețea cred că vine cu ceva, este acel ceva ce iese din sinele tău prin privire, prin zâmbet, prin gesturi: carismă. Cred că asta este ceea ce cucerește mai mult decât frumusețea corpului sau a chipului.
Vedeta a explicat cum de lumea nu se întreabă cum este viața sa după ce a rămas singură. Întotdeauna a știut să schimbe perspectiva.
,,Este vorba despre perspectiva asupra lucrurilor – dacă tu schimbi perspectiva asupra lucrurilor, lucrurile se schimbă ele însele. Într-adevăr, astăzi eman energie, bucurie pentru fiecare zi, și asta se simte.
De fapt, cred că este o energie pe care o transmit oamenilor, pentru că cel mai prețios lucru pe care îl avem pe aici nu sunt valorile materiale, ci Timpul. Timpul este cel mai prețios lucru pe care îl avem pe Pământ și, ca atare, trebuie folosit într-un mod în care să ne aducă cât mai mult bine”, a spus aceasta.
Cum arată bărbatul ideal în viziunea Ancăi Țurcașiu?
,,Of, Doamne, cu bărbații ăștia e cam complicat! Ce aștept de la un bărbat? Mi-ar plăcea să fie tandru, inteligent, cult, chipeș, să aibă un statut social care să fie în confort cu al meu. Sunt foarte multe lucruri, iată!”, a recunoscut ea.
Actrița a spus că nu regretă nimic din trecutul său.
,,Nu cred că a existat vreo poveste în viața mea care nu s-a materializat și acum o regret, pentru că eu nu prea am avut relații. Am fost măritată 23 de ani, nu m-a interesat alt bărbat”, a spus Anca Țurcașiu.