Nedreptatea și nelegalitatea la care sunt supusa vor lua sfârșit în curând

Iubitul Elenei Udrea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj transmis chiar de fostul ministru al Turismului. Aceasta este de părere că reținerea sa în Bulgaria a fost făcută fără respectarea legii.

De asemenea, Elena Udrea aținut să le mulțumească celor care o susțin, precizând, totodată, că implicarea oamenilor îi dau putere să treacă peste acest moment.

”Va multumesc tuturor celor care ati inteles ca sunt arestata ilegal, cu incalcarea Constitutiei Romaniei si a Deciziei CJUE, deopotriva! Va multumesc tuturor celor care ma sustineti direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimati in mod public. Este nu doar cauza mea, ci si cauza apararii Constitutiei.

Implicarea voastra imi da putere sa trec peste acest greu moment si imi da speranta ca nedreptatea si nelegalitatea la care sunt supusa, vor lua sfarsit in curand”, se arată în mesajul fostului ministru al Turismului, postat pe rețeaua de socializare de Adrian Alexandrov.

Elena Udrea: Mă rog ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trec

Fostul ministru al Turismului mai spune că fetița sa trece printr-o adevărată dramă și se roagă ca nicio mamă să nu treacă prin momentele grele prin care trece ea.

”Le multumesc tuturor celor care se roaga pentru mine si fetita mea, un copil care trece prin drama de a fi lasata fara mama pt a doua oara! Pe cand avea doar 12 zile, m-au luat de langa ea timp de 3 luni exact cand avea cea mai mare nevoie de mine, si care acum intelege ca mama ei nu mai este acasa, desi i-am promis ca vom fi de Paste impreuna!

Va intorc gandurile bune si ma rog la randul meu, ca nicio mama sa nu treaca prin momentele grele prin care trec in acest moment”, se arată în mesajul de pe pagina de socializare.

Elena Udrea va fi extrădată

Judecătorii din Bulgaria au decis marți, 19 aprilie, că Elena Udrea va fi predată autorităților din România. Trebuie menționat că decizia nu este definitivă și poate fi atacată.

Judecătorii din Bulgaria au decis în ziua de marți că Elena Udrea poate fi extrădată, potrivit informațiilor transmise de Antena 3. Totuși, fostul ministru român poate ataca decizia în termen de cinci zile, iar contestația se va judeca la Curtea de Apel din Sofia.

Amintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.