Florin Salam a făcut un gest absolut impresionant și neașteptat. Dezvăluirea a fost făcută de Codin Maticiuc, care a ținut, astfel, să explice celor care îl judecă pentru asocierea cu maneliști de ce face acest lucru. Celebrul manelist a avut o reacție incredibilă față de un băiat de doar 12 ani.
Codin Maticiuc a făcut publică o poveste mai puțin cunoscută despre Florin Salam. El a relatat, pe Facebook, cum a ajuns Florin Salam să strângă bani și să mai dea și din buzunarul lui pentru un copil care suferea de cancer în stadiu terminal și avea nevoie urgentă de o operație în străinătate.
„Nebunia lui Salam. Aceasta este povestea lui Florin Salam și a lui Nico, un puști de 12 ani. Nico a suferit de o formă agresivă de cancer de care a fost tratat la Timișoara și care a recidivat în 2012.
Forța cu care cancerul lui Nico a lovit a doua oară nu i-au lăsat băiatului decât două șanse: operație la Tel Aviv sau Istanbul. Ambele cam la fel de costisitoare”, a spus Maticiuc.
Florin Salam a promis că vine să cânte gratis la aniversarea băiatului
El a continuat, susținând că acesta a fost momentul în care tatăl băiatului, Nae Boxeru, a încercat să apeleze la toate fundațiile la care a avut acces, unele dintre ele chiar foarte mari.
„Nimeni nu a fost de-acord să răscumpere viața lui Nico. Descurajat de faptul că băiatul lui nici nu mai putea sta în picioare, Nae nu mai știa încotro s-o apuce. Ideea a venit tot de la Nico care era mare fan Florin Salam și visa să-l audă cântând la aniversarea lui.
Nae s-a dat peste cap și a ajuns la Florin care i-a spus că vine sa cânte gratis la băiatul lui. Mai mult, Salam l-a sfătuit pe Nae să-și strângă prieteni și vecini la ziua pustiului pentru ca să se strângă și bani. Zis și făcut”, a continuat Maticiuc.
El a dezvăluit că ziua mare a venit și puștiului cu ochi mari și negri i-a fost îndeplinit visul.
„Regele i-a cântat, mai mult în genunchi împreună cu formația sa, pentru că Nico a stat doar așezat pe un scaun. La final, Florin Salam s-a uitat în plasa cu bani și a mai completat el ca să fie bani de operația lui Nico.
Din păcate nu s-a mai putut face nimic, banii au venit prea târziu, nu s-a mai putut face operația și Nico s-a stins. Dorința lui de a-l avea pe Florin la ziua lui a fost și ultima lui dorință.”, a scris Codin Maticiuc pe pagina sa de Facebook.
Motivul pentru care Codin Maticiuc a dezvăluit episodul
În continuare, Maticiuc a menționat că la acea vreme, când Florin a cântat pentru Nico, nu s-a scris despre gestul făcut de manelist pentru băiat.
„Ziarele vremii au pus mâna pe câteva filmări de la ziua pustiului. Pentru că știau ca Florin are obiceiul să cânte în genunchi într-o anumită parte a programului au titrat: „Cum îl pui în genunchi pe Florin Salam in fata unui copil, la un chef? latà aici!”
Cât de prost au nimerit-o când de data asta regele era în genunchi pentru că sărbătoritul nu mai putea să se ridice. Iată, domniilor, CUM îl pui pe Salam în genunchi în fața unui copil și GRATIS pe deasupra: îl chemi dacă îți e copilul bolnav și vine și cu bani de acasă! Tare, nu?”, a continuat Maticiuc.
El a spus că a ținut să povestească toate acestea pentru că zilele trecute a fost cu Bogdan de la Ploiești și Theo Rose la copiii de la Fundeni care suferă de aceeași boală ca Nico.