Cum se înțelege Marcel Pavel cu soția sa, după trei decenii de stat împreună?
Marcel Pavel se poate mândri cu familia pe care o are. Vedeta are o căsnicie liniștită alături de Violeta, femeia cu care își împarte viața de 33 de ani. Cei doi au împreună o fată și doi băieți.
Artistul recunoaște că a încercat de-a lungul timpului să fie discret cu viața sa personală și spune că orice ar fi fost între ei s-a rezolvat frumos. El și soția sa au preferat, de-a lungul anilor, să țină disputele departe de ochii presei și să rezolve împreună tot ce îi deranjează.
„Când e vorba de carieră sau de viața profesională, nu poți să rămâi discret. În viața personală, da.
Eu am putut să rămân discret, se împlinesc 33 de ani de căsnicie cu soția mea, nu am avut incidente majore. Nu pot să spun că e numai fericire, mai avem și contradicții.
Câteodată mai apar, nu vreau să fiu ipocrit. Nu apar la televizor cu întâmplări din familia mea sau din casa mea. Să aduc intimitatea familiei mele așa, nu mi-ar face mie bine”, a spus Marcel Pavel în cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars.
Violeta este o persoană foarte echilibrată care își înțelege soțul de fiecare dată
Marcel Pavel a recunoscut, totodată, că soția sa este obișnuită cu plecările sale, atât prin țară, cât și peste hotare, fiind artistă din fire. În trecut, e a fost o balerină cunoscută, dar, după ce s-a îndrăgostit, a lăsat pe loc secund viața profesională.
„Ea este obișnuită (nr. cu plecările lui Marcel Pavel), ea fiind o artistă din fire. A făcut liceu la Moscova, apoi teatru. Nu a mai avut timp să dezvolte și să ajungă pe marile culmi ale baletului clasic fiindcă m-a întâlnit pe mine. Îmi pare rău, trebuie să spun asta.
Ea este o persoană echilibrată, eu sunt mai boem. Este mai pragmatică. Atunci când este întrebată, gândește înainte de să vorbească, ea nu vrea să apară la televizor că nu are ce să spună, că mereu se repetă”, a explicat vedeta.