Maria Ciobanu a încântat românii cu melodiile sale timp de peste șase decenii. Cu un repertoriu bogat de peste 600 de melodii, artista este un simbol al muzicii populare românești.

Întâlniri cu prieteni vechi

Recent, Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu și prieten vechi al Mariei Ciobanu, a avut ocazia să se întâlnească cu artista.

„Pe Maria Ciobanu am revăzut-o recent, când eu și soția mea am fost plecați în turneu, în America. Dar mereu când ajungem acolo, stăm cu ea la povești, suntem și prieteni de familie, avem atâtea amintiri frumoase împreună din timpul concertelor. Maria Ciobanu este bine cu sănătatea, la vârsta dânsei. De fapt, ea a plecat din România din cauza problemelor de sănătate, are un fel de astm, din câte am înțeles. Clima de acolo, din California, îi priește însă mai bine decât cea din România”, a declarat Bebe Mihu pentru Playtech.

Cu toate că s-a retras din muzică, Maria a urcat pe scenă la Festivalul Ion Dolănescu, desfășurat pe 19 și 20 septembrie la Târgoviște. Acolo, a cântat alături de nepoții săi, aducând un omagiu tradițiilor muzicale românești.

Repertoriul impresionant al Mariei Ciobanu

Maria Ciobanu, supranumită „Ciocârlia cântecului românesc”, se mândrește cu un repertoriu deosebit, ce cuprinde peste 600 de melodii. De-a lungul carierei sale de mai bine de șase decenii, artista a creat și interpretat capodopere care au rămas în inimile românilor.

Printre cele mai cunoscute melodii se numără „Lie, ciocârlie”, „Aurelu’ mamei…”, „Vântul de vară mă bate”, „Lângă poartă am un tei”, „Cei mai frumoși ani ai mei”, „Ce n-aș da să mai fiu mică” și „Roată, roată…”. Fiecare dintre aceste piese aduce o poveste unică și evocă emoții profunde, devenind simboluri ale muzicii populare românești.

Repertoriul său diversificat îmbină folclorul autentic cu influențe moderne, demonstrând abilitatea sa de a se adapta și de a rămâne relevantă în peisajul muzical românesc. Maria Ciobanu a fost o voce puternică în promovarea tradițiilor românești, reușind să aducă pe scena internațională frumusețea muzicii populare.

O viață împlinită în SUA

Maria Ciobanu trăiește la fiica ei în Los Angeles, unde se bucură de confort. Totuși, dorul de casă și de fani o apasă uneori. Casa ei se află într-un cartier de lux din Los Angeles, California, unde cântăreața se bucură de confort și siguranță.

„Revenim cu drag acasă, în România. Sufletul nostru este tot acolo, nu are importanță unde suntem în lume. Suntem legați de pământul și de țara noastră. Este posibil să ne reîntoarcem. Copiii mei vor să ne întoarcem în Europa. Încă își finalizează studiile. Nu știm niciodată unde ne va duce destinul. Important este să fim împreună. Unde vor merge ei, vom merge și noi. (…) Mami, după cum vedeți, se simte bine. Este cu mine aici, alături de mine, și este o binecuvântare pentru noi. E o energie bună și maternă și avem foarte multe de învățat. Mă simt foarte fericită să o am aproape”, a spus Camelia Ciobanu la Antena Stars.