Vestea momentului despre Mircea Badea! Anunțul făcut în direct la TV: Am venit la emisiune și în cârje

mircea badea

SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Vestea zilei despre Mircea Badea! Realizatorul emisiunii ”În gura presei” a vorbit despre o nouă propunere legislativă depusă în Parlament, subliniind că el a venit mereu la muncă, indiferent dacă au fost zile libere legate sau dacă s-a operat.

Mai mulți senatori au depus în Parlament un proiect de lege care propune ca persoanele salariate să primească liber de ziua lor. Pe fond, Mircea Badea a reacționat în stilul său caracteristic și a spus că el a muncit mereu în toate zilele, indiferent dacă acestea au fost sau nu sărbători legale.

”Ar fi extraordinar… Senzațional… Eu niciodată nu am înțeles cum este cu zilele libere pentru că am muncit în toate zilele: de sărbătorile legale, de ziua de naștere, ba chiar am venit la emisiune și în cârje, a doua zi după operația la genunchi, cu pungile de gheață după mine. Dar sunt fan acordării de zile libere!”, a spus realizatorul emisiunii ”În gura presei”.

Mircea Badea a mai spus la Antena 3 că ”ziua mea vine în curând. Abia aștept să frăsuiesc. Cu cât mai multe zile libere, cu atât mai bine. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”.

Situația poate deveni dramatică

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit și el despre acest subiect, subliniind că situația poate deveni dramatică, dacă populismul nu are limite.

”Când populismul nu are limite, situația poate deveni dramatică. Așa s-a întâmplat în Grecia în 2008. Până la urmă, dacă este să te iei după anumiți parlamentari, haideți să stabilim și noi 10-15 zile pe an când administrația lucrează și în rest să aibă numai zile libere. Nu este mai comod așa?”, a mai spus acesta.

Analistul politic a mai fost întrebat dacă propunerea legislativă a fost un cadou pentru prim-ministrul Nicolae Ciucă, având în vedere că știrea a apărut chiar de ziua premierului, însă el a răspuns ”dacă este așa, în mintea celor care au scornit așa ceva, este un cadou otrăvit pentru că premierul chiar lucrează și în zilele așa zis libere. Nu-i putem reproșa că nu lucrează”.

Bogdan Chirieac a adăugat ”de unde eram la coada clasamentului în Europa la zile libere, am ajuns în frunte. În plus, mai sunt și punțile care se dau în România. Practic, administrația publică este tot timpul blocată din cauza zilelor libere. Mai bine am folosi principiul care se aplică în Sudul Europei: în luna august, toată administrația este în concediu. În restul anului, administrația este la muncă”.