Ministrul spune că are o idee clară deja în ceea ce privește problemele de management. Aceasta a scris că sunt Case de Pensii unde situația este una foarte bună, fiind restanțe zero. Pe de altă parte, Violeta Alexandru a punctat că va acorda o atenție sporită Caselor de Pensii cu restanțe.
„Am terminat de verificat cea mai recentă situație a restanțelor Caselor Județene de Pensii în emiterea de decizii la solicitările de înscrieri la pensie respectiv a deciziilor după recalculări. Bine, foarte bine – sunt Case de pensii care au ajuns la 0. Aici sunt mulțumită și mă pot uita în ochii pensionarilor. Deja am o idee mai clară despre unde avem probleme de management. Sunt cu ochii pe Casele cu restanțe. Acestea mai au o lună din cele două despre care am vorbit. Vreau să rămână doar cele cu probleme cu adevărat complicate, restul – rezolvate.
Când se face treabă, se vede.
Între timp PSD a depus moțiune în parlament împotriva mea. Mâine mă cheamă la Parlament. În lipsă de argumente pentru acest gest politic care profită de majoritatea pe care încă o au în parlament, au și ei o mare problemă: de ce mă îmbrac în negru. Acesta este titlul moțiunii.
Cum au unii timp de pierdut la câte probleme sunt de rezolvat?” a scris Ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.