Vestea mult așteptată de români! Se întâmplă de anul viitor. O spun chiar Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă
Totuși, liderii celor două formațiuni evită să înainteze un procent de majorare, susținând că încă nu există proiecția bugetului pentru anul viitor.
„Important e că atât eu, cât și domnul prim-ministru, vedem această necesitate, de a fi pensiile majorate. Mai mult, cred că ar trebui, domnule prim-ministru, primul an de mult timp să începem discuția și să intrăm cu legea bugetului în Parlament din luna noiembrie, astfel încât să fie un semnal clar de stabilitate și predictibilitate și vom veni, sunt ferm convins, cu toate aceste lucruri”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, liderul PNL subliniază că a discutat subiectul cu Marcel Ciolacu, dar și în guvern pentru a avea date concrete despre proiecția bugetului pentru anul 2023.
„Am discutat cu ministrul de Finanțe și în luna octombrie vom avea în primă analiză proiectul de buget pentru 2023, urmând ca în noiembrie să fie înaintat Parlamentului pentru aprobare. Ne dorim să ne asumăm angajamentul ca în noiembrie să avem bugetul aprobat. Nu am făcut simulările. Dacă nu avem cifrele…”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Mai apoi, președintele social-democrat a subliniat că decizia despre procentul de majorare va fi luată în coaliție.
„Nici eu, nici domnul prim-ministru nu am înaintat niciun procent. Asta nu înseamnă că nici eu, nici domnul prim-ministru nu cunoaștem foarte bine cine a înaintat. Decizia, totuși, o să fie la domnul prim-ministru, la mine și la domnul Kelemen Hunor. (…) Nu vrem să lansăm cifre care nu se susțin pe date din buget”, a completat Marcel Ciolacu.
Alianța cu PNL va rezista până în anul 2024
Anterior, liderul social-democrat a venit cu asigurări și le-a transmis românilor că este exclus ca alianța de guvernare să se rupă până în anul 2024.
„Aș dori să răspund românilor. Este exclus ca această alianță să se rupă până în anul 2024”, a declarat Marcel Ciolacu.
Totodată, acesta a răspuns întrebării unui jurnalist, care a citat informații potrivit cărora liberalii au discutat într-o ședință a conducerii despre scenariul ca PSD să iasă de la guvernare.
„Voi face tot ce ține de mine și sunt ferm convins că prim-ministrul Nicolae Ciucă va face la fel ca această alianță să fie stabilă și să dăm stabilitate României într-o perioadă complicată nu numai pentru România, ci pentru toată Europa. Restul lucrurilor se așază în timp. Cred că am fost cât se poate de clar”, a completat Ciolacu.