În primul rând, premierul Nicolae Ciucă a ținut să menționeze că atât el, cât și partidul din care face parte (PNL-n.red) susțin creșterea pensiilor şi salariilor de la 1 ianuarie 2023.
Premierul a precizat că există o decizie a Comisiei Europene prin care 10% din fondurile de coeziune, pe exercițiul financiar 2014-2020, pot fi folosite pentru a crește pensiile și salariile din România.
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile din România?
„Avem nevoie ca, pe baza bugetului şi acestor fonduri care vin de la UE, să facem modificările necesare, să vedem în ce fel putem sprijini bugetul cu acești bani şi ce bani ne rămân pentru a putea să ne ducem în creșterea pensiilor cu 15%, dacă se poate cu mai mult de 15%, şi cu salariului minim la 3.000 lei. Este o cifră pe care am discutat-o şi o susțin cu toată puterea mea, dar avem nevoie de concretețea bugetului pe masă.
Pentru fiecare dintre ele am spus, de la finele lunii septembrie, că trebuie să avem cifre concrete legate de proiecţia bugetului pe anul 2023 şi să identificăm foarte clar şi transparent pentru toată lumea care e bugetul din care putem să facem măriri de pensii şi salarii. Sunt un susţinător, inclusiv PNL e un susţinător al creşterii pensiilor şi salariilor. Vedem foarte clar care este evoluţia inflaţiei. Este deja o temere care este prezentată, inclusiv aici în zona euro inflaţia a ajuns la 9,9% şi nu putem să lăsăm cetăţenii, nu putem să lăsăm pensionarii să resimtă povara a tot ceea ce înseamnă efectele creşterii inflaţiei.”, a declarat Nicolae Ciucă la conferința de presă de la sfârșitul vizitei sale de la Bruxelles.
Persoanele vulnerabile vor fi sprijinite de Guvern
De asemenea, premierul României a ținut să menționeze că există o decizie a Comisiei Europene prin care 10% din fondurile de coeziune pe cadrul 2014-2020, pot fi folosite astfel încât să se combată sărăcia energetică și să fie sprijinite persoanele vulnerabile.
„Ca atare, ca să legăm şi de subiectul ordonanţei cu energia, avem pe masă o decizie a Comisiei Europene prin care 10% din fondurile de coeziune pe cadrul 2014-2020, pot fi folosite astfel încât să se combată sărăcia energetică, să fie sprijinite persoanele vulnerabile, să fie sprijinite întreprinderile mici şi mijlocii, să se asigure locuri de muncă. Avem nevoie ca, pe baza bugetului şi acestor fonduri care vin de la UE, să facem modificările necesare, să vedem în ce fel putem sprijini bugetul cu aceşti bani şi ce bani ne rămân pentru a putea să ne ducem în creşterea pensiilor cu 15%, dacă se poate cu mai mult de 15%, şi cu salariului minim la 3.000 lei. Este o cifră pe care am discutat-o şi o susţin cu toată puterea mea, dar avem nevoie de concreteţea bugetului pe masă.”, a mai spus premierul României.