Vestea momentului despre Pfizer! Ce trebuie să știe femeile care s-au vaccinat. Reacția adversă care nu apare în prospect

vaccinare

Sursă: Dreamstime

Victoria Male, specialistă în domeniul reproducerii umane de la Imperial College London, este de părere că tulburările intervenite în ciclul menstrual după vaccinarea anti-coronavirus au o legătură cu administrarea serului, cu toate că acestea nu apar pe lista efectelor secundare care pot apărea în urma vaccinării.

Noi tulburări asociate vaccinării anti-COVID. Au fost semnalate peste 30.000 de astfel de cazuri

Tulburările intervenite în ciclul menstrual nu figurează pe lista efectelor secundare comune după vaccinarea anti-COVID-19, însă Victoria Male, specialistă în domeniul reproducerii umane de la Imperial College London, consideră că o legătură este „plauzibilă şi ar trebui investigată”, relatează EFE.

Schimbările intervenite în ciclul menstrual sau apariţia de hemoragii vaginale după vaccinarea anti-COVID-19 sunt de „scurtă durată” şi majoritatea femeilor au precizat că au revenit la normalitate la următorul ciclu, notează Male, într-un comentariu publicat miercuri de The British Medical Journal. Experta precizează totodată că „nu există dovezi” că vaccinarea ar afecta negativ fertilitatea.

Foarte multe cazuri de tulburări ale menstruației

Peste 30.000 de cazuri privind tulburări de menstruaţie au fost semnalate până la 2 septembrie Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA), a precizat Victoria Male. Potrivit MHRA, datele „nu susţin o legătură” între schimbările intervenite în ciclul menstrual şi vaccinarea anti-COVID-19, având în vedere că numărul cazurilor semnalate este relativ scăzut. Totuşi, Male a considerat că modul de culegere a datelor „îngreunează obţinerea de concluzii ferme”.

Tulburări menstruale au fost semnalate atât după vaccinurile bazate pe ARN mesager cât şi pentru cele folosind adenovirus, fapt ce sugerează că „dacă există o conexiune, este mai degrabă rezultatul răspunsului imunitar la vaccinare, decât la componenta specifică a vaccinului”, notează experta.

Ciclul menstrual ar putea fi afectat de răspunsul imunitar al organismului la vaccin, iar un studiu a demonstrat apariţia de tulburări menstruale la un sfert dintre femeile infectate cu SRAS-CoV-2. Experta britanică a ţinut să precizeze că majoritatea suspiciunilor legate de vaccinare în rândul femeilor tinere provin, „în mare măsură”, de la afirmaţiile false, potrivit cărora vaccinurile ar putea afecta o eventuală sarcină planifică pe viitor. Totuşi, a adăugat ea, faptul de a nu investiga „în profunzime” cazurile de tulburare menstruală intervenite după vaccinare ar alimenta şi mai mult aceste temeri.

Sursă foto: Dreamstime