Preşedintele Partidului Popular European susține aderarea României la Spaţiul Schengen

Preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, susține aderarea României la Spaţiul Schengen. Acesta a declarat marți, 13 decembrie 2022, că votul negativ al Austriei a pus la îndoială principiile fundamentale ale Uniunii Europene și că dacă aderarea unui stat nu se face pe baza criteriilor cerute, atunci situația devine dificilă în Europa. Din punctul lui de vedere, trebuie continuate discuțiile diplomatice cu Guvernul de la Viena pe această temă.

„Într-un fel (votul negativ al Austriei – n.r.) a pus la îndoială unul dintre principiile fundamentale ale UE, cel al meritocrației, că ne respectăm realizările unii altora. Iar dacă nu ne mai bazăm pe experți, dacă nu ne mai pasă de cerințele noastre tehnice… Statele membre au cerut în mod repetat opinia experților cu privire la îndeplinirea acquis-ului Schengen. Dacă lucrurile astea nu mai contează, dacă aderarea nu se face pe baza criteriilor cerute pentru aderare, atunci situația devine dificilă în Europa.

Iar asta a creat multă emoție negativă. Cred că austriecii știu asta. Și au primit de la multe state – de exemplu din partea cehilor, care au înregistrat un progres substanțial – un feedback negativ referitor la argumentele pe care le-au adus și la modul în care au votat. Și sper că asta va contribui la un restart pentru că frustrarea este acolo, o simt, dar nu e suficient!

Acum este nevoie de un plan concret, bazat pe pași pentru următoarele zile și săptămâni. Următorul pas este Consiliul European de la Bruxelles, joi și vineri, unde Klaus Iohannis va avea parte de mult sprijin, unde trebuie să punem asta din nou pe masă, dar apoi avem nevoie de solicitări concrete din partea austriecilor despre cum să rezolvăm problema. Trebuie să punem presiune asupra lor, să insistăm să fie concreți”, a spus, marți, Manfred Weber în cadrul unui interviu acordat pentru Digi24.

Manfred Weber susține ferm că România aparține Spațiului Schengen

Recent, Manfred Weber a afirmat că țara noastră aparține Spațiului Schengen, precizânt, totodată, că este de datoria sa să lucreze pentru ca România și Bulgaria să poată intra în zona de liberă circulație din Europa.

„La fel ca mulți dintre voi, sunt extrem de dezamăgit de rezultatul negativ al ședinței de consiliu de săptămâna trecută. Nu este corect, nu este drept și nu sunt profund de acord cu asta. Am declarat acest lucru public de mai multe ori în ultimele zile. Activitatea mea în sprijinul extinderii spațiului Schengen datează de la începutul activității mele ca deputat în Parlamentul European.

Sunt și am fost întotdeauna pentru, deoarece cred că libertatea de circulație în zona Schengen face parte din promisiunea europeană. Face parte din cel mai valoros și mai important simbol al cooperării noastre europene: libertatea. Nu voi renunța la misiunea noastră. România își merită locul în Schengen. Pentru a realiza acest lucru, voi continua să implic în mod activ partenerii noștri din Austria, pentru a ne apropia obiectivul”, a scris, duminică, Manfred Weber pe contul lui de Facebook.