Fostul lider social-democrat a vorbit despre Traian Băsescu, despre care a recunoscut că „este un om care mie mi-a făcut foarte mult rău”. Cu toate acestea, chiar dacă îl vor înjura mulți pentru asta, Dragnea punctează despre Traian Băsescu că a fost un patriot, cu intenții bune, dar metode greșite.
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, vine cu noi declarații surprinzătoare despre Traian Băsescu. Dragnea spune că, în ciuda faptului că o să-l „înjure mulți”, despre Traian Băsescu nu poate spune decât că a fost „un patriot”, care „a tras pentru țara asta”.
Pot să mă înjure mulți, dar Băsescu a fost un patriot
Pe de altă parte, Liviu Dragnea spune că „metodele lui au fost greșite, dar intenția a fost bună”.
„Traian Băsescu este un om care mie mi-a făcut foarte mult rău. Condamnarea la referendum a fost comandată de el și susținută până la capăt, dar nervii nu pot să-mi întunece rațiunea. Băsescu a fost un patriot. Pot să mă înjure mulți, așa turnător cum a fost. La mintea lui, așa cum a văzut el, a avut o viziune greșită. El a tras pentru țara asta. Toate metodele lui au fost greșite, dar intenția a fost bună. Nu a fost nici cu unii, nici cu alții”, a spus Liviu Dragnea.
E inadmisibil ce i se întâmplă familiei lui
De asemenea, în privința celor care se întâmplă familiei fostului președinte, Dragnea consideră că „e inadmisibil” și „se procedează mai rău ca la mafioți”.
„V-o spune unul căruia Băsescu i-a distrus viața. Îmi pare rău ce i se întâmplă familiei lui, e inadmisibil. Se procedează mai rău ca la mafioți. Nu, nu pot spune despre cineva ceea ce știu că nu-i adevărat și știu sigur că este în cealaltă parte!“, a adăugat Dragnea, potrivit DCNews.
În ceea ce privește dorința lui Traian Băsescu de unire a României cu Republica Moldova, Liviu Dragnea spune că fostul președinte și-a dorit foarte mult ca acest lucru să se întâmple, dar „a făcut niște greșeli de copil” și „a avut încredere în SIE și în SRI” în ceea ce privește acest subiect.
„Cu Republica Moldova, și-a dorit foarte mult unirea. A făcut niște greșeli de copil. El a avut încredere în SIE și în SRI care, de fapt, au lucrat să nu se întâmple unirea, fiind la comenzile Germaniei și Americii, care nu vor să se întâmple unirea. El, în continuare, spera că se întâmplă, dar…“, a spus Dragnea.