Avocatul Toni Neacşu explică efectele deciziei CCR asupra SIIJ

judecator

SURSA FOTO: Dreamstime

Este vestea momentului în justiţie! Avocatul Toni Neacşu explică efectele deciziei CCR asupra SIIJ şi cum este apărată cea din urmă şi salvată de la o eventuală desfiinţare.

Cei care vor să desfiinţeze SIIJ au parte de o nouă piedică. Ultima decizie a celor de la CCR apără instituţia. Avocatul Toni Neacşu a venit cu precizări importante.

Cum este apărată SIIJ de către CCR

Constitutia Romaniei si deciziile CCR au prioritate fata de dreptul european si fata de deciziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Este concluzia Curţii Constitutionale de marti, 8 iunie 2021, cand pentru a patra oara a respins atacurile unor magistrati impotriva SIIJ.

Orice demers de desfiintare a SIIJ nu mai poate fi justificat decat politic, susţine avocatul Toni Neacsu. Decizia CCR a stabilit nu doar constitutionalitatea sectiei speciale, ci si faptul ca Hotararea CJUE din 18 mai 2021 din cauza nr. C-355/19 „nu aduce elemente de noutate nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 (n.r. decizia prin care Comisia Europeana i-a impus Romaniei Mecanismul de Cooperare si Verificare) si rapoartele M.C.V. intocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, asa cum o facuse in prealabil si instanta constitutionala romana, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 si caracterul de recomandare al rapoartelor M.C.V., si nici cu privire la continutul Deciziei 2006/928”.

Anunţul Curţii Constituţionale

CCR a mai spus că „legea fundamentala isi prezerva pozitia ierarhic superioara in virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentala, art.148 neatribuind dreptului Uniunii prioritate de aplicare fata de Constitutia Romaniei, astfel ca o instanta judecatoreasca nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispozitii din ‘legile interne’, constatate ca fiind constitutionala printr-o decizie a Curtii Constitutionale, cu dispozitiile de drept european prin prisma art.148 din Constitutie”.

„Decizia de astazi a CCR pe SIIJ este intr-adevar istorica si era necesara.

Intr-o singura vorba, astazi ne-am recastigat Constitutia!

Dupa aparitia Hotararii CJUE din 18 mai 2021 se instalase haosul in justitia noastra, haos sprijinit nu atat pe continutul acestei hotarari, cat pe interpretarile fanteziste si fortate ale celor ce sustineau desfiintarea SIIJ si atribuirea de forta obligatorie recomandarilor (sic) din MCV.

Decizia CCR, intr-o logica juridica impecabila si in concordonanta cu bunul simt al Constitutiei, a venit sa faca putina ordine.

Pe intelesul tuturor, CCR a stabilit astazi (cu o majoritate de 7-2) urmatoarele:

1.SIIJ este infiintata prin lege de autoritatea legislativa si este o structura constitutionala (ceea ce mai stabilise deja de 3 ori).

2. SIIJ este constitutionala chiar si in baza criteriilor enumerate in Hotararea CJUE din 18 mai 2021.

3. Instantele de judecata nu pot stabili ca o lege constatata constitutionala de CCR incalca dreptul UE asa cum a fost interpretat in Hotararea CJUE.

4. Instantele de judecata nu pot aplica recomandarile din MCV pentru a justifica inlaturarea legislatiei nationale, cu atat mai mult daca aceasta a fost constatata ca fiind constitutionala de catre CCR.

5. Dreptul UE, inclusiv deciziile CJUE, nu au prioritate fata de dispozitiile constitutionale, Constitutia – inclusiv astfel cum este interpretata obligatoriu de catre CCR – avand prioritate.

Primul efect al acestei decizii este oprirea valului de dosare din justitie prin care se pregatise constatarea nelegalitatii SIIJ din perspectiva dreptului UE si a Hotararii din 18 mai. O prima astfel de hotarare a si fost data ieri la Curtea de apel Pitesti, dar erau pregatite zeci de dosare similare.

O parte din judecatori (asa zis activisti sau rezistenti) incercasera de ceva vreme un fel de puci constitutional.

Pur si simplu se pornise o actiune coordonata de inlaturare de catre judecatori a normelor constitutionale si a deciziilor CCR invocand fantezist prioritatea dreptului european (presedintele Forumului Judecatorilor, asociatie care a initiat si organizat intreg acest demers, este de altfel specializat – fiind chiar foarte bun – tocmai in dreptul european).

Puciul constitutional a fost dejucat.

Un al doilea efect este ca din acest moment Guvernul nu mai poate invoca drept motiv pentru desfiintarea SIIJ Hotararea CJUE ci exclusiv motive politice. Nu exista justificari tehnice sau obligatii europene, nu mai trebuie invocate ipocrit, ci pur si simplu politic SIIJ nu trebuie sa mai existe.

Al treilea efect este cel mai important din punctul meu de vedere. CCR a stabilit standardul ierarhiei unor norme nationale si europene.

Constitutia este in varful ierarhiei, impreuna cu deciziile CCR, urmata de dreptul UE (tratatul de aderare si celelalte acte normative europene), apoi de legislatia nationala.

Este practic ridiculizata discutia potrivit cu care instantele de judecata si judecatorii ar putea vreodata sa inlature de la aplicare deciziile CCR invocand orice hotarare a CJUE sau orice alta norma europeana”, scrie Neacşu pe o reţea de socializare.