Prim-ministrul Nicolae Ciucă a publicat pe pagina sa oficială de Facebook un mesaj prin care spune că România urmează să implementeze o reformă structurală a învățământului prin intermediul pachetului de legi care a fost întocmit de către Ministerul Educației.
Este vorba despre pachetul de legi pe care ministrul Educației, Ligia Deca, le-a prezentat în cursul zilei de luni, 27 februarie.
”Cele două proiecte de act normativ – care reglementează învăţământul preuniversitar şi pe cel superior – vor introduce norme şi practici din statele europene cu vechi tradiţii în educaţie şi cu rezultate bune pe plan internaţional. Pilonii pe care se bazează cele două legi sunt şi principiile pe care PNL le-a susţinut în ultimii ani şi care se află în raportul prezidenţial ‘România Educată’: accesul neîngrădit la şcolarizare pentru toţi, prevenirea şi combaterea fenomenului de abandon şcolar, susţinerea performanţei şi a calităţii în actul educaţional”, a scris prim-ministrul României și președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, pe rețelele de socializare.
Prim-ministrul a mai spus că cel mai important aspect ete reprezentat de centrarea întregului sistem de învățământ pe beneficiarii acestuia, adică pe elevi și pe studenți.
”Portofoliul educaţional, consilierea şcolară şi configurarea personalizată a programei sunt doar câteva dintre elementele care vor alinia învăţământul românesc la standardele europene”, se arată în mesajul de pe rețelele de socializare.
Legile Educației au fost deja publicate pe site-ul Ministerului Educației
Anterior mesajului prim-ministrului, ministrul Educației, Ligia Deca, a publica pe pagina oficială de Facebook un mesaj prin care spune că proiectele de legi ale Educației au fost deja publicate pe site-ul oficial al instituției.
”Proiectele de legi ale educației (Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior) au fost publicate astăzi pe site-ul instituției. Ministerul Educației va rămâne permanent deschis analizei opiniilor și propunerilor pe care le va primi, inclusiv pe parcursul procesului de avizare interministerială și dezbatere parlamentară”, este mesajul ministrului Educației.
De asemenea, ministrul Educației a mai precizat că orice propunere legată de aceste legi poate fi trimisă în scris la adresa legile.educatiei@edu.gov.ro, însă doar până la data de 7 martie 2023.